myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X

200 de lei de fiecare familie, pentru racordarea gratuită a altor clienți la rețeaua de gaze

Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Racordarea gratuită la rețeaua de gaze naturale a consumatorilor casnici prezintă avantaje precum creșterea gradului de confort al populației și stabilirea premiselor unei amprente de carbon diminuate prin substituirea utilizării biomasei cu gaze naturale, în special în zonele rurale. Însă, prezintă și o serie de dezavantaje și, mai mult, chiar riscuri, susține Asociația Energia Inteligentă prin analiza „Politici de creștere a gradului de conectivitate la resursele de gaze naturale pentru sectorul rezidențial”.

Vedeți aici analiza realizată de Asociația Energia Inteligentă.

Analiza vine în contextul în care, recent, ANRE a aprobat un ordin prin care devine gratuită racordarea clienților casnici la gaze.

„Socializarea” costurilor cu racordarea noilor consumatori la rețeaua de gaze naturale prin tariful de distribuție, încălcarea principiului eficienței economice stipulat în Legea 123/2012, generarea premiselor pentru creșterea bazinului de clienți vulnerabili și costuri suplimentare suportate de client în factura energetică sunt câteva din dezavantajele acestei inițiative, potrivit Asociației Energia Inteligentă.

Aceasta susține că există o premisă falsă că procesul de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale este gratuit, deoarece costurile asociate cu acest proces vor fi disipate în factura tuturor clienților din rețeaua de distribuție respectivă, prin majorarea tarifului de distribuție al gazelor naturale. În plus, este posibil ca mulți clienți casnici, furați de „mirajul” racordării gratuite, să solicite acest lucru, însă aceasta nu este însoțită însă și de asumarea unei obligații din partea acestora și pentru a consuma gaze. Această situație va genera costuri adiționale pentru clientul final, întrucât rentabilitatea unei rețele de distribuție scade invers proporțional cu volumele care nu sunt vehiculate prin conductele sale.

Un alt efect negativ al racordării gratuite la rețeaua de gaze poate fi creșterea numărului consumatorilor vulnerabili. Calitatea de vulnerabil presupune, apriori, faptul că beneficiază deja de o formă de alimentare cu energie, dar nu poate, din considerente eminamente materiale, să suporte costurile cu factura energetică. Un proces intensiv de racordare cu titlu gratuit a clienților doritori nu vine în sprijinul clienților vulnerabili, ci dimpotrivă, creează premisele majorării acestei categorii de clienți la nivel național, prin majorarea tarifului de distribuție al gazelor naturale, explicată mai sus.

Unul dintre autorii analizei este Dumitru Chisăliță, preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă și fost director general la Romgaz. Expertul în sectorul gazelor a făcut și calculele din care rezultă că fiecare familie din România, evident, dintre cele care folosesc gazele naturale în locuințeă, va plăti 200 de lei în plus pe an, prin tarifele de distribuţie, pentru ca alţi consumatori să se racordeze gratuit la reţeaua de gaze. „Racordarea gratuită a tuturor consumatorilor apare în două dintre programele politice pe care le-am analizat, există chiar două cifre avansate în două programe diferite: 1,8 milioane de noi consumatori până în 2026 şi 2,1 milioane de noi consumatori până în 2026, dar ce aş dori să precizez este că această abordare este benefică doar dacă are la bază considerente corecte din punct de vedere economic şi al echităţii”, a precizat Chisăliţă. Dacă se vor racorda încă 1.716 localităţi, adică s-ar ajunge la cei 2,1 milioane de noi consumatori, costurile suplimentare etapizate pe următorii 14 ani vor fi până la 14 lei pe MWh, adică undeva la 10-12% din factura existentă. „Cu alte cuvinte, se va ajunge la situaţia în care fiecare familie va plăti circa 200 de lei pe an suplimentar ca alţi consumatori să beneficieze de gaze. Nu cred că este o abordare echitabilă şi cred că trebuie găsite alte soluţii de finanţare”, consideră Chisăliţă.
În plus, chiar dacă aceste racordări „hei-rupiste” chiar se vor realiza, nu toţi aceşti consumatori îşi vor permite plata facturilor. „Datele statistice arată că numărul celor care şi consumă, chiar dacă sunt racordaţi, este în anumite situaţii de sub 20%”, a conchis el, afirmație care se regăsește și în analiza rezumată mai sus.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Stegarul din Brasov
0 #1 Stegarul din Brasov 20-11-2020 13:29
Noi cui luam capul?
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
deepawali

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Lun, 08 Mar 2021
Euro   Euro   EUR   4.8838   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1118   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6917   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4060   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2309   Stagnare
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2419   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4970   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   132.9700   Scădere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Coronavirus Preturi Nesimtite
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Sunteți de acord cu desființarea Poliției Locale Brașov?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter