Am fost chemată în calitate de martor într-un dosar penal pentru ultraj. Soțul senatoarei Diana Șoșoacă se află sub control judiciar, după ce vineri, 10 decembrie 2021, a lovit un polițist care încerca s-o apere pe jurnalista italiană Lucia Goracci. Eram în biroul de avocatură al senatoarei, unde ne chemase pentru un interviu.
Lucia Goracci e șefa biroului televiziunii publice Rai pe Turcia, Siria, Irak și Europa de Sud-Est. Voia să facă un reportaj despre pandemie în România și m-a întrebat dacă pot să fiu «fixer» (intermediar și traducător) pentru ea și echipa ei. Plănuia să vorbească cu oameni de ambele părți ale vaccinării. Pe senatoare o văzuse într-un reportaj la CNN și a trecut-o pe listă. Am confirmat interviuri cu un medic de la Institutul Balș, un fotograf care a pozat în ATI, un preot, un medic sudanez care convinge oamenii dintr-un sat din Dolj să facă vaccinul și Diana Șoșoacă.
«Str. Turda…», îmi scrie senatoarea pe sms adresa completă. La 15.40 ne prezentăm la biroul ei. Ne întâmpină cu un zâmbet larg și farfuriuțe cu covrigei și alune. Pe pereți, steagul României, steagul dacilor și un colaj cu fotografii cu senatoarea. Goracci propune să înceapă interviul chiar acolo, în fața colajului. Șoșoacă aprobă.
Schimbă câteva replici despre Covid19 și arată la cameră un sac mare și negru de plastic, în care zice că sunt băgați oamenii omorâți.
- De cine? De pandemie!, intervine Goracci.
- Care pandemie, doamnă? Atunci tu și ea de ce nu ați murit?
- Pentru că sunt vaccinată și port mască.
Deși până acum vorbise cu Goracci în engleză, Șoșoacă ne anunță că vrea să continue în română, pentru că asta e limba noastră.
- Da, seamănă cu italiana, zice jurnalista.
- Nu, italiana seamănă cu româna, o corectează senatoarea.
Mă cheamă lângă ea și-mi zice sever să am grijă cum traduc, pentru că ea știe și engleză, și italiană și o să verifice.
- O amenințați cumva?, o întreabă Goracci.
- Dacă nu vă convin condițiile, puteți să plecați, răspunde Șoșoacă.
- Ok, atunci plecăm, spune Goracci, revoltată că senatoarea m-a amenințat.
Mulțumim oricum pentru timpul acordat.
Dăm să plecăm, dar senatoarea se repede și încuie ușa. Nu ne mai crede că suntem jurnaliști și ne cere legitimațiile. Sună la 112. «În momentul ăsta vorbiți cu un senator al României, da?», îmi zice. Goracci trage de ușă și strigă «Dă-ne drumul! Asta e răpire!». Ușa se deschide, intră un bărbat, jurnalista reușește să scape.
Eu, cameramanul sârb Miki Stojicic și editorul turc Sirdas Yildiz de la RAI rămânem încuiați în apartamentul-birou, împreună cu senatoarea, soțul ei și bărbatul nou venit. Șoșoacă ne filmează, și eu la fel. Mă amenință că o să plătesc pentru asta. Le cere străinilor să șteargă toată filmarea.
- Am fost în 100 de țări și n-am văzut așa ceva, exclamă Yildiz.
Poliția vine în vreo 10 minute. Se întoarce și Goracci, care începe să filmeze scena și strigă să îi elibereze colegii. Silvestru Șoșoacă îi smulge telefonul din mână și masca de pe față, o lovește și sare la polițistul care se băgase între ei.
«Silviu, încetează!», repetă Șoșoacă. Îmbrânceli, agitație, urlete. Senatoarea le zice polițiștilor să ne șteargă filmările și să ne rețină, că i-am fi furat din casă.
Ieșim. În fața blocului, polițiștii de la Secția 4 ne întreabă dacă vrem să depunem plângeri pentru că am fost agresați. Da, zice echipa RAI, și mergem cu șoferul nostru. La secție, ne percheziționează minuțios pe toți, ne caută în genți și în buzunare, ne întreabă dacă avem arme sau droguri.
Ne spun că am fost conduși acolo pentru că Diana Șoșoacă a reclamat că am intrat peste ea fără voia ei. Nu, le zice Goracci. Ea a venit de bună voie ca să facă plângere pentru că a fost agresată în timpul muncii ei de jurnalist. Nu a fost adusă la secție, cum pretind acum polițiștii. Le zice că vrea să plece. Polițiștii nu ne lasă. Apare consulul Italiei. Într-un final, după opt ore în secția de poliție, putem pleca. E miezul nopții.
A doua zi, la 6 dimineața, mergem cu toată echipa în Dolj, să ducem la bun sfârșit reportajul. Pe drum mă sună un inspector de poliție de la Secția 1 să îmi spună că sunt chemată la audieri în calitate de martor pentru dosarul penal deschis pe numele lui Silvestru Șoșoacă, pentru ultraj împotriva polițistului agresat.
«Ați îmbrâncit-o pe doamna Șoșoacă?», mă întreabă pe mine un reporter.
Nu. Am fost privați de libertate, iar jurnalista din Italia și un polițist au fost agresați în timp ce ne făceam cu toții meseria.
Pe stiripesurse.ro scrie că «Marinescu e acuzată că ar fi lovit-o pe Șoșoacă».
P.S. Le mulțumesc familiei, prietenilor, colegilor mei jurnaliști din țară și din afară și avocatului care mă reprezintă pro bono, pentru toată susținerea și solidaritatea lor”.
Comentarii
„Nu ne mai crede că suntem jurnaliști și ne cere legitimațiile”. ȘI AVEAU SAU NU LEGITIMAȚII?
De ce a acceptat să se facă filmările de la intrare și nu doar din biroul ei?
Baragladina de Marinescu era traducător autorizat? De ce a acceptat-o Șoșoaca? Că eu și nici voi nu cred că ați auzit de ea sau de această Scena9.
1. Pai ca sa nu se mai intample "greseli" ar fi bine sa te muti din cotetul de la autobaza, direct pe presul de la intrarea de unde activeaza sosolina. De acolo sa veghezi, latri si sa musti pe cine nu "corespunde". Ceva resturi se vor gasi poate si pentru tine, dar m-as mira ca aia sa lase ceva in farfurie.
Pana mai ieri, din cate imi aduc aminte, injurai haurul, acum se pare ca te-ai "orientat". Ce te-ai gandit, zi? Daca tot latri, macar sa te afiliezi si tu undeva unde sunt cei de teapa ta, macar sa latri cu folos, poate cine stie? Te remarca vreunul de al tau si ciupesti si tu ceva? Ca se pare ca esti pe reteta userista. Si aia si-au facut marea masa de membrii de partid dupa cat de multe circuri faceau pe retelele sociale. Cu cat mai vocali si mai agresivi, cu atat erau mai merituosi. Azi ii vedem: din fosti latrai pe facebook au ajuns pe functii. De acolo continua: tramvai, biciclete, semafoare, hipstereala, neomarxism, nivelare, etc.
2. Tu esti latrau rusofil autorizat? Ca vad ca te accepta astia aici pe pagina sa infestezi lumea cu dejectii moscovite.
P.S. Daca tu traiesti in bananier, nu inseamna ca toti traiesc. Recunosc, nu stiu cu ce se ocupa mai exact Scena9, parca sunt orientati spre cultura din cate imi aduc aminte, dar stiu de ei de mult. Si te asigur ca stiu foarte multi de Scena9. Numai pe facebook au 38.597 de urmaritori. Iar followerii sunt mai importanti pe retelele sociale decat prietenii. Cu cat mai multi, cu atat mai bine. Cam ca lantul ala al tau cu care esti priponit. Numai ca invers. Cu cate are zale mai putine cu atat e mai valoros.
Pe fieisbuciuc, acolo unde oamenii de tip nou își trăiesc viața, unde altundeva. Îi știți voi care-s ăia, bipezii aceia asociali, incapabili să scoată niște cuvinte inteligibile în viața reală. Ăia de dau „like”-uri la pisicuțe și ceștile cu cafea.
Spre deosebire de un latrau ca tine care isi da singur plusuri la comentarii. Ce dracu esti asa naiv, latrau? Toata lumea stie ca iti apreciezi singur, fara numar, asa zisele comentarii de rahat. Ca inmod normal, numai minusuri ai lua, minusuri din alea de care dai tu la toti. Vezi? Iarasi zici de altii, lucruri pe care le faci doar tu, jegule.