myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X

BRAȘOV. Nici o propunere pentru Spitalul Clinic Regional

Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, la vizita pe care a făcut-o săptămâna trecută la Brașov, că Ministerul Sănătății se implică total (fără a menționa, totuși, vreun sprijin financiar) în proiectul spitalului regional , primul pas fiind punerea în dezbaterea publică a ordinului (detalii: BRAȘOV. NOUTĂȚI privind Spitalul Regional!...), prin care județele Brașov, Covasna și Harghita sunt arondate, din punct de vedere medical, astfel că spitalul care va fi construit la Brașov va fi încadrat în categoria celor regionale.

Termenul până la care se pot face propuneri pe marginea acestui ordin este sfârșitul săptămânii acesteia (10 zile de la publicarea pe site, care s-a făcut pe 16 iulie). Însă, potrivit lui Costin Iliuță, funcționar al Ministerului Sănătății, responsabil de acest proiect, până joi, cel puțin, nici o propunere nu fusese înaintată.

Proiectul de ordin este aici, iar referatul aferent, aici.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avut o întâlnire pe această temă cu reprezentanții Primăriei Brașov, ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și ai sectorului medical, chiar în ziua în care a apărut proiectul actului normativ, în fapt, un ordin pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1765/2006 privind arondarea județelor la centrele regionale, luându-se în considerare regiunile de dezvoltare socioeconomică din care fac parte, precum și distanțele aeriene și terestre dintre un spital județean și un anumit centru regional.

Harghita și Covasna, arondate la centrul universitar medical Brașov

„Am pus în dezbatere publică ordinul. După trecerea acestui termen și publicarea lui în Monitorul Oficial, el devine oficial. După acest moment, avem startul oficial la tot ce înseamnă studiul de fezabilitate la un nou spital regional. Acest ordin specifică tocmai arondarea județelor Harghita și Covasna la centrul universitar Brașov, și deci încadrarea ca spital regional a spitalului ce se va construi la Brașov”, a declarat ministrul Sănătății.

„Acest ordin stabilește că locuitorii județelor Brașov, Harghita și Covasna vor fi deserviți de acest spital. Se stabilește practic teritorialitatea, dar asta nu înseamnă că pacienți din alte județe nu pot fi deserviți de această unitate spitalicească. Ordinul va sta la baza următoarei etape a studiului de fezabilitate, pentru că studiul trebuie să se raporteze la o dimensionare teritorială - după cum se precizează și în preambulul ordinului -dar și din punct de vedere economic, regional și al numărului de locuitori. Acum consultanții de la BERD vor putea trece la o nouă etapă, în care să dimensioneze practic structura acestei investiții raportată la prevederile acestui ordin. Acest act normativ este foarte important, fără el nu se mai putea face nimic, pentru că nu poți să gândești un spital regional care să nu aibă o dimensionare teritorială, care să știe la ce se raportează structura respectivă, câți locuitori vor beneficia de serviciile acestui spital”, a precizat primarul George Scripcaru.

„Este un proiect mult așteptat de brașoveni. El se află într-un stadiu destul de avansat, s-au parcurs multe etape, există terenul care are utilitățile necesare pentru un astfel de obiectiv, de asemenea, prin preocuparea Primăriei Brașov și a BERD, există un studiu de prefezabilitate și este în lucru studiu de fezabilitate, iar asta ne pune pe picior de egalitate cu celelalte spitale regionale care astăzi sunt în derulare”, a completat Adrian Veștea, președintele CJ Brașov. 

Finanțare nerambursabilă pentru documentație

Prezentă la întâlnire, Venera Vlad, director BERD România, a făcut o serie de precizări referitoare la implicarea BERD în acest proiect, inclusiv prin asigurarea unei finanțări nerambursabile pentru întocmirea studiului de fezabilitate și a documentației pentru licitație: „BERD-ul s-a implicat, în primul rând, pentru că infrastructura spitalicească din România este învechită și nevoia de spitale noi, la standarde europene, este evidentă. Am ales parteneriatul cu municipiul și județul Brașov pentru că avem o colaborare de foarte mulți ani pe proiecte care s-au realizat și au avut un impact pozitiv în regiune asupra oamenilor, asupra mediului, și, pe de altă parte, pentru că am găsit o convergență de opinii și o colaborare benefică a tuturor factorilor locali, împreună cu autoritățile centrale, Ministerul Sănătății în special. La aceasta se adaugă și maturitatea proiectului, în ceea ce privește pregătirea terenului, aspectele legislative, aspectele juridice, aspectele privind utilitățile. Toate acestea ne fac să credem că proiectul poate fi realizat într-un interval de timp rezonabil”.

Reprezentantul consorțiului de firme care realizează studiul de fezabilitate și documentația pentru licitație, Andreea Șișman, a prezentat importanța acestui ordin pentru continuarea proiectului de construire a spitalului: „Acest ordin aduce foarte multă claritate asupra caracteristicilor proiectului, pentru că se definește statutul de spital regional și aria de acoperire. Pentru noi, în calitate de consultanți, înseamnă foarte mult, pentru că putem continua ce am început, munca la studiul de fezabilitate. În următoarele luni vom pregăti diverse capitole din studiu, conform calendarului pe care l-am stabilit. Avem deja un schelet, pe care urmează să adăugăm informații. Cu siguranță, în următoarea perioadă, va fi o colaborare intensă cu autoritățile locale și cu Ministerul Sănătății. Vor fi întâlniri tehnice de lucru săptămânale sau la două săptămâni, astfel încât să avem cât mai curând datele necesare și să să putem începe pregătirea documentației pentru licitație”.

Conform proiectului de Ordin pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1765/2006 privind arondarea județelor la centrele regionale, luându-se în considerare regiunile de dezvoltare socioeconomică din care fac parte, precum și distanțele aeriene și terestre dintre un spital județean și un anumit centru regional, se modifică OMS 1765/2006, astfel: „La articolul 6, punctul 7 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1765/2006 privind arondarea județelor la centrele regionale, luându-se în considerare regiunile de dezvoltare socioeconomică din care fac parte, precum și distanțele aeriene și terestre dintre un spital județean și un anumit centru regional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2007, se modifică și va avea următorul cuprins: „7. Regiunea de Dezvoltare Centru: spitalele din județele Mureș, Alba și Sibiu sunt arondate centrului universitar Târgu Mureș, respectiv unităților sanitare regionale de tip IA și IB din acest centru, iar spitalele din județele Harghita, Covasna, Brasov vor fi arondate Centrului Universitar Brașov,  respectiv unităţilor sanitare regionale de tip IA şi IB din acest centru”.

Peste 900 de paturi pentru 31 de specialități medicale

Anul trecut, Primăria Brașov și BERD au semnat acordul de asistență tehnică pentru construcția Spitalului Regional Brașov, în valoare de 2,5 milioane de euro nerambursabili, la care cofinanțarea municipiului este de 250.000 de euro. În baza acestui acord de finanțare, BERD a desemnat un consorțiu de firme care să elaboreze studiul de fezabilitate și documentația necesară realizării parteneriatului public-privat (PPP) pentru construirea Spitalului Regional Brașov. Consorțiul selectat de BERD este format din firmele PricewaterhouseCoopers (PwC), International Consulting Engineering SA (BTY), Clifford Chance LLP și Clifford Chance Badea SPRL, un consorțiu cu experiență în construcția a 40 de spitale, prin parteneriat public-privat (PPP), în toată lumea.

La sfârșitul lui 2018, Ministerul Sănătății a emis Ordinul de Ministru nr. 1394/01.11.2018, prin care se stabilesc specialităţile şi numărul de paturi pentru viitorul Spital Clinic Regional, după ce, anterior, prin Legea nr. 32/2019, municipalitatea a preluat o suprafață de 11.45 hectare de teren de la Institutul Cartofului, necesar construirii spitalului. Conform ordinului de ministru, Spitalul Clinic Regional Brașov va avea 849 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi, pentru 31 de specialităţi.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
0 #1 Raoke Kaka 25-07-2020 17:27
CE INVESTIȚII AȘTEPTAȚI, STIMAȚI BRAȘOVENI, SĂ FACĂ VIERMII ĂȘTIA!?
SĂ FIM SERIOȘI, CE NAIBA. VIITORII PUȘCĂRIAȘI SCRIPCARU, VEȘTEA ȘI TĂTARU???
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
USR

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Mie, 25 Noi 2020
Euro   Euro   EUR   4.8730   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0969   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4563   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4927   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2387   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1484   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4915   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   134.9700   Creștere
Anunturi MyTEX
Anunturi MyTEX

Credeţi că „Cerbul de Aur” este un eveniment care atrage turişti la Braşov?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter