Poze
Video
|
|
Echipaje din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat ieri, între orele 10.00 și 14.00, pe raza municipiului, o acțiune pe linie antiCOVID-19, dar și pentru identificarea conducătorilor auto care parchează fără drept autovehiculele pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.
S-a acționat în zonele aglomerate, respectiv în zona supermarketurilor și a centrelor comerciale, a piețelor și a târgurilor.
Au fost organizate și filtre rutiere pentru verificarea modului de respectare de către conducătorii auto a prevederilor O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice.
Au fost legitimate 97 de persoane, verificate 26 de autovehicule și 10 societăți comerciale, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de apoximativ 5.800 lei.
Activități pe linie antiCOVID-19 au avut loc la nivelul întregului județ, ieri.
Astfel, polițiștii au verificat 3.050 de locații, 33 de societăți comerciale și 65 de mijloace de transport persoane.
Au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de 7.000 lei.
De asemenea, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 4.250 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
foto - arhivă
![]() |
Euro | EUR | 4.9454 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.7424 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7525 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9466 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2459 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.6729 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5285 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 124.5100 |
![]() |
Comentarii