Poze
Video
|
|
Compania Apa anunță că, potrivit Deciziei Autorității Naționale pentru Reglementarea Serviciilor Publice Comunitare - ANRSC nr.141/09.08.2022, prețul apei potabile produse, transportate și distribuite în întreaga arie de operare va fi de 5,54 lei/mc, exclusiv TVA, iar tariful pentru canalizare - epurare va fi de 3,82 lei/mc, exclusiv TVA.
„Noile tarife se situează în media națională, respectiv pe locul 22 din cei 47 de operatori regionali și sunt printre cele mai mici, în comparație cu cele din județele care au aprobate Proiecte Operaționale de Infrastructură Mare (POIM)”, a declarat Alina Bălătescu, purtător de cuvânt al companiei.
Calculele sunt rezultate din Analiza Cost Beneficiu (ACB) aferentă Proiectului, care a fost realizată de consultant potrivit Metodologiei de tarifare cuprinse în HG 677/2017, privind investițiile în infrastructura de apă și apă uzată, document aprobat de Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Strategia de tarifare a fost verificată și de ANRSC (formula de ajustare) și este o condiție obligatorie precedentă încheierii contractului de finanțare, care a fost semnat în data de 2 august 2022, potrivit aceleiași surse.,
„Prețurile reflectă, pe de-o parte acoperirea cheltuielilor de exploatare, influențate de inflație și, pe de altă parte, obligativitatea includerii în tarif a părții de cofinanțare aparținând operatorului. Concret, pe lângă inflația generală, au apărut creșteri mult peste acest indicator, atât la energia necesară pompării apei, cât și la alte elemente de cost cum ar fi combustibilul și gazele, care au generat costuri suplimentare inevitabile. În privința cofinanțării Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Brașov, contribuția operatorului reprezintă 6% din valoarea totală a lucrărilor care vor fi realizate. Cu alte cuvinte, la fiecare 100 euro investiți, contribuția din tarif trebuie să fie de 6 euro, restul venind din fondurile Uniunii Europene, ale bugetului de stat al României, ale bugetelor Municipiului Brașov și ale Județului Brașov, care a preluat sarcina de la localitățile cuprinse în programul de investiții”, mai spune reprezentanta operatorului de apă și canalizare.
Compania Apa deserveşte localităţile Braşov, Rupea, Ghimbav, Apaţa, Hălchiu, Hărman, Sânpetru, Homorod, Bod, Săcele, Prejmer, Hoghiz, Codlea, Racoş, Teliu şi Ungra.
Precedenta majorare a avut loc la 1 ianuarie, când preţul pentru un metru cub de apă a fost stabilit la 4,86 lei, iar cel de canalizare la 3,35 lei, cu tot cu TVA, în total 8,21 lei pentru un metru cub, faţă de 7,78 lei, cât era în decembrie 2021.
Acum, creșterea este de 24%, inclusiv TVA. Față de tariful actual este cu 1,99 lei în plus pe metrul cub (apă-canalizare).
Conform Deciziei ANRSC, tarifele menționate mai sus au ca dată de aplicare 1 septembrie 2022.
![]() |
Euro | EUR | 4.9214 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.5250 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.5631 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9374 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2449 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3086 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5162 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 127.9900 |
![]() |
Comentarii
Uitati motive. Sa dam exemple:
- ”Traderii au cumpărat cantități uriașe de energie și o blochează, au descoperit autoritățile, iar acest lucru a provocat o creștere incredibilă a prețurilor. Mai mult, marii producătorii români de energie au vândut întreaga cantitate de energie nu numai pentru 2022, ci și pentru 2023, astfel că acum se mai poate cumpăra doar pe Piața Zilei Următoare, unde, din cauza speculei, prețurile sunt exorbitante.”
- ”Potrivit sursei citate, cele mai mari venituri în Primăria București, în 2021, le-a avut Mariana Brod, directorul executiv al Direcției Asistență Tehnică și Juridică – 187,944 de lei. Primarul general, Nicușor Dan, a avut, în 2021, venituri de 186,120 de lei iar președintele Klaus Iohannis de 179.500 lei. Mariana Brod a venit în Primăria București de la Primăria Voluntari, adusă de Gabriela Firea.”
- ”Majorări de salarii de 40 de lei pentru polițiști și de 800 de lei pentru ceilalți bugetari”
Si sunt multe astfel de exemple de jaf la banul public facute de astia din PNL SI PSD.
Dar ceea ce nu apare nicaieri este:
- ”Situația financiară a României este mult mai gravă decât ne imaginam. Statul a ajuns să se împrumute la instituțiile financiare internaționale pentru a-și achita datoriile curente la bănci, ceea ce înseamnă un faliment încă nedeclarat. În fapt, rectificarea bugetară, prin care ministerele au primit o parte infimă față de necesitățile curente, arată clar dimensiunile dezastrului.”