Poze
Video
|
|
Tudor Chirilă a dezvăluit pe Facebook că a trecut printr-o perioadă grea, după turneul din vară și că s-a operat în Germania, într-un final.
Juratul de la „Vocea României” a fost diagnosticat cu un edem pe una dintre corzile vocale. El se află în perioada de recuperare.
„A fost o vară foarte grea pentru mine. După turneul cu visulamerican am fost diagnosticat cu un edem pe una din corzile vocale. Asta m-a făcut să anulez aproape toate concertele antamate în vara care tocmai a trecut. Am sperat că edemul va ceda la tratament, dar țeapă. Am ajuns într-un final la Hamburg la început de septembrie, unde m-am operat și am început reeducarea vocală post operatorie. A fost greu de hotărât, mai ales că tot vara asta a murit și doamna Duțescu, terapeutul vocal cu care am lucrat o viață de om. Așa că m-am trezit singur cu toate deciziile pe cap și cu niște filmări pe care trebuia să le termin. Apoi, cum spuneam, Hamburg. Am să mai vorbesc despre Hamburg și despre Mevoc Center și echipa pe care am întâlnit-o acolo.
Am să scriu despre experiența asta în newsletter-ul meu. E mult de scris din atât de multe puncte de vedere: experiență medicală, experiență psihologică, învățare, cercetare, etc. E o școală de terapie vocală diferită, însă am avut surpriza să validez metoda doamnei Duțescu cu echipa din Germania, să confirm că tot ce am făcut cu ea a fost bine și că situația nu este neapărat consecința folosirii deficitare a vocii”, a scris Tudor Chirilă.
„Vocea nu doar se primește, ci ulterior se educă. Pe mine m-a costat mult de tot faptul că n-am învățat nimic în facultate la capitolul ăsta. Una peste alta, sunt în plin proces de recuperare vocală, voi începe să cânt în curând”, a mai anunțat cântărețul.
![]() |
Euro | EUR | 4.9232 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.5644 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6092 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9467 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2451 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3316 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5172 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 126.9000 |
![]() |
Comentarii
Boschete, ăsta-i deviant de-al tau, aurolac rapanos ce esti. Drogat si deviant. Tu, fiind mai parlit, esti aurolac si deviant. Dar prapaditi sunteti amandoi.Si waxeri, sa nu uitam.
Deviantule, mai esti pe aici? Are nevoie perciunatul de jeleu de sapatori de santuri. Ce mai stai, mars la Donbas, diribau. Arata ca-ti pasa.
Chiar, o fi cerut sfatul unor experti ca cherechesul sau jumara?