Poze
Video
|
|
Mijlocaşul echipei SR Braşov Şerban Moraru a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul drept, pentru refacerea meniscului extern, refacerea unei bucăţi de cartilaj și eliminarea unui chist mare.
Fotbalistul a fost operat de Dr. Irimia Ștefan la o clinică din Bucureşti.
„Am trecut printr-o operație la genunchi puțin mai complicată decât părea la început. Faptul că am așteptat aproximativ 5-6 săptămâni până să mă pot opera, cred că a agravat puțin situația. Intervenția a avut loc la Clinica Wellborn, în București, și a fost făcută de Dr. Ștefan Irimia, cel mai bun doctor ortoped pe care l-am întâlnit vreodată, care de altfel este și medicul echipei de Cupa Davis a României. Intervenția a durat peste 3 ore și a constat în refacerea meniscului extern, refacerea unei bucăți de cartilaj și eliminarea unui chist mare din spatele genunchiului. Totul a decurs foarte bine, iar de astăzi voi începe recuperarea. Nu va fi o perioada foarte ușoară, dar sunt pregătit 100% pentru ceea ce urmează. Îl am alături pe Cătălin Neamțu, kinetoterapeutul echipei, care mă va pune pe picioare!”, a declarat Şerban Moraru.
Cel mai probabil, „Şeri” ar putea reveni la antrenamente după 4 luni.
„Urmează o lună în care nu are voie să pună piciorul în pământ. Apoi, va urma recupearea, care probabil va fi de cel puţin 3 luni şi abia apoi ne putem gândi la revenirea la antrenamente”, a menţionat kinetoterapeutul echipei, Cătălin Neamţu.
![]() |
Euro | EUR | 4.8744 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0105 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.4892 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.5228 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2289 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.1569 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4922 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 136.5300 |
![]() |