Poze
Video
|
|
Cu greu, primarul Allen Coliban a fost convins să-și dea acceptul pentru numirea lui Călin Moldovan ca antrenor principal la FC Brașov - FC BRAŞOV. A semnat noul antrenor. Coliban, obligat să îl accepte pe Moldovan & FC BRAŞOV. „Limoniu” l-a prezentat pe Călin Moldovan. „Bine ai revenit la clubul mamă. Îl aşteptăm şi pe Adi Szabo în familie. E loc”, urmând ca în staff-ul de conducere, în scurt timp, să fie inclus și Adrian Szabo (foto), fostul șef al secției de fotbal de la Corona. Lui Szabo, care mai avea (atenție!) 4 ani de contract, i se va propune fie funcția de director tehnic, fie cea de șef al centrului de copii și juniori.
Cei de la „new” FC Brașov speră ca din următoarele 3 meciuri să câștige 6 puncte, Călin Moldovan fiind hotărât să se impună sâmbătă, pe Stadionul „Tineretului”, de la ora 12.30, contra celor de la Poli Timișoara. Asta pentru a avea o pauză de iarnă cât de cât liniștită.
Se vehiculează, însă, că la noua grupare brașoveană de Liga 2 vor fi probleme financiare, întrucât datoriile la antrenorul Ilie Stan, la staff-ul acestuia și la foști jucători, selectați pe sprânceană, care n-au convins sunt însemnate, iar bugetul Municipalității pentru anul viitor va fi aprobat, probabil, abia prin martie-aprilie 2022. Dacă mai aducem în discuţie şi preconizatele noi transferuri...
Prin urmare, se caută cu înfrigurare sponsori, dar cu o singură floare răsărită până acum, de vreo 15.000 de euro, situația tinde să devină îngrijorătoare.
![]() |
Euro | EUR | 4.9210 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.8330 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.8375 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 5.0392 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2491 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.7446 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5160 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 125.2200 |
![]() |
Comentarii
Pai daca se mergea cu un proiect comun la SR, probabil cu nici 10% din banii tocati de Coliban la New Corona se cladea un club cu adevarat puternic!!