myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Circulația pe Strada Lungă, afectată de lucrările de extindere a rețelei de apă

  • Apreciez !Nu-mi place !0

Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Pentru următoarele două săptămâni, prima bandă de circulație de pe Strada Lungă va fi blocată de lucrări pentru modernizarea rețelei de apă, în cadrul proiectului multianual de extindere și modernizare a rețelei de apă a municipiului Brașov, finanțat prin POS Mediu 2007 – 2014 și accesat de Compania Apa Brașov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea, săptămâna trecută, au început lucrările pe tronsonul aflat între străzile Carierei și Memorandului, unde sondajele preliminare au relevat că săpătura nu mai poate fi făcută pe trotuar, ca în tronsonul anterior. Traficul va fi restricționat pe segmente de câte 50 de metri, iar firma care va executa săpătura va realiza și reasfaltarea părții afectate. În total, tronsonul vizat are o lungime de aproximativ 400 de metri. După finalizarea sa, lucrările se vor muta pe tronsonul următor, până la str. Crișan.

Tot în cadrul acestui proiect se desfășoară lucrări și pe bulevardul Mihail Kogălniceanu. A fost executată traversarea străzii Bihorului, iar firma constructoare și-a propus să ajungă la sfârșitul săptămânii trecute până la intersecția cu Bulevardul Victoriei. În continuare, traseul conductei va fi prin spatele blocului fostului magazin Dioda (Victoriei colț cu Kogălniceanu, pe partea dreaptă în direcția de mers către gară), va ieși la CEC și apoi va continua pe strada Toamnei, pe banda dinspre biserica baptistă, dacă nu va fi posibilă săpătura doar pe spațiul trotuarului.

Din această săptămână se vor efectua sondaje și pe strada Avram Iancu, pentru determinarea traseului conductelor, în vederea executării lucrărilor pe primul tronson al străzii, cuprins între strada Stadionului și strada Morii, pe partea cu autogara. Și aici, probabil că lucrările vor afecta o bandă de circulație. În etapa a doua se va lucra între Morii și Bisericii Române, iar ulterior, se vor monta conducte și pe partea cealaltă a străzii, lucrările revenind către strada Stadionului. Ulterior, se va lucra și pe segmentul dintre strada Bisericii Române și intersecția cu bulevardul Iuliu Maniu.

„Vorbim despre un proiect foarte important al Companiei Apa, care înseamnă modernizarea în mare măsură a sistemului de alimentare cu apă din Brașov. Încercăm să-i sprijinim cât mai mult și să urgentăm eliberarea tuturor autorizațiilor și avizelor necesare, astfel încât constructorii să se încadreze cât mai bine în graficul de lucrări, iar circulația să fie cât mai puțin afectată”, a declarat primarul George Scripcaru. 

Proiectul multianual de extindere și modernizare a rețelei de apă a municipiului Brașov, accesat de Compania Apa Brașov, are o valoare totală, la nivelul municipiului, de 35 milioane euro, contribuția Municipalității fiind de 2% (700.000 de euro). Suma include și lucrări de extindere a rețelei de canalizare. Lungimea totală a rețelei de apă este de aproximativ 40 de kilometri, iar lucrările executate până în acest moment totalizează aproximativ 60%. Proiectul trebuie finalizat cel târziu la sfârșitul lunii noiembrie 2015. Proiectul include lucrări în următoarele cartiere: Astra (5,2 km), Brașovul Vechi – Blumăna (22,5 km), Griviței (3,7 km), Centrul Civic (7,7 km), Tractorul (1,6 km). 

Străzile afectate de lucrări pe parcursul proiectului au fost sau urmează să fie Saturn, Neptun, Venus, Apolo, Înfrățirii, Aurora, Barbu Lăutaru, Muncitorilor, Mică, Lungă, Carierei, Crișan, Memorandului, Stadionului, De Mijloc, Avram Iancu, Al. I. Cuza, Mihai Viteazul, Bisericii Române, Iuliu Maniu, Griviției, Armoniei, 13 Decembrie, Victoriei, Toamnei, 15 Noiembrie, N. Titulescu, Lucian Blaga, Independenței, Vulcan, Brazilor, Poienelor, Carpaților, Vasile Alecsandri, Someșului, Mureșului.


 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Lun, 10 Mai 2021
Euro   Euro   EUR   4.9259   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0492   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7056   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4955   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2293   Stagnare
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3424   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5185   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   137.5300   Creștere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Coronavirus Preturi Nesimtite
Anunturi MyTEX

Credeţi că ar trebui să se rennţe la purtarea măştii în exterior?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter