Poze
Video
|
|
În perioada martie-iunie 2015, Asociația de Servicii Sociale Scut desfășoară în liceele și școlile din Brașov campania de informare numită „Diferența e valoare!”. Scopul evenimentului este de a informa și conștientiza elevii despre comportamentul și atitudinea față de persoanele cu dizabilități. Grupurile de liceeni implicați în campanie află informatii despre dizabilități, folosind tehnici creative, și au ocazia să întâlnească oameni care se confruntă cu astfel de probleme.
Până în prezent au fost implicate în campanie 5 licee și o școală gimnazială din Brașov, însumând astfel 600 elevi din grupul țintă vizat, respectiv 2500 elevi. Printr-o nouă perspectivă asupra vieții persoanelor cu dizabilități și printr-o manieră nonformală de abordare a diversității, Asociația Scut aduce o contribuție enormă la incluziunea persoanelor cu dizabilități în comunitatea brașoveană și în societate în general.
„Dorim ca elevii să înțeleagă că oamenii sunt frumoși și plini de resurse chiar dacă uneori se confruntă cu dificultăți și dizabilități și că asta nu înseamnă cu nu pot face anumite lucruri, ci doar că le fac într-un anumit fel sau că le ia mai mult timp, față de cum le-am face noi. Când înțelegem că tocmai diferențele dintre noi aduc noi perspective, idei și relații interesante atunci putem aprecia cu adevărat valoarea fiecărui om. Aceste activități pregătesc tinerii să poată stabili relații firești și semnificative cu oamenii cu dizabilități din jurul lor.” - Eszter Cioacă, asistent social
La întâlnirile cu elevii se deplasează o parte din echipa Asociației SCUT, însoțită deseori și de un voluntar, o persoană cu dizabilități care își povestește viața și obstacolele prin care a trecut. Activitatea începe cu o parte teoretică cu rol de informare, apoi se organizează exerciții practice prin care elevii experimentează cum este să aibă o dizabilitate, urmate de sumarizare și evaluare.
Campania „Diferența e valoare” include și o broșură despre ce înseamnă dizabilitatea, tipuri, drepturile persoanelor cu dizabilități, material care va fi distribuit în școlile și liceele din Brașov. Impactul acestei campanii este unul real, care se întâmplă în inimile și în mințile elevilor și ale tuturor persoanelor care interacționează cu activitățile pregătite de Asociația Scut. Pe termen lung, campania previne atitudinile discriminatorii față de persoanele cu dizabiliăți, combate prejudecățile față de acestea și contribuie la adoptarea unui comportament corect și benefic pentru toți membrii societății.
Campania „Diferența e valoare!” este derulată în cadrul proiectului „Centrul Sara – servicii integrate pentru adulți cu dizabilități”, implementat în perioada 01.03.2015-30.04.2016 de Asociația de Servicii Sociale Scut, în parteneriat cu Direcția de Servicii Sociale Brașov. Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România și are un buget total de 233.582,28 Euro, din care 210.225 Euro reprezintă finanțare nerambursabilă.
![]() |
Euro | EUR | 4.9575 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.6194 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7071 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 5.1137 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2601 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3885 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5348 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 133.1600 |
![]() |