Anul „Sfântul Ioan Gura de Aur”

Protopopul Iosif Barac este primul traducător în limbă română a cărții ,,Despre preoție” a lui Ioan Gură de Aur

Protopopul Iosif Barac este primul traducător în limbă română a cărții ,,Despre preoție” a lui Ioan Gură de Aur

Carte fără egal în toată epoca medievală și nu numai, concepută de Sfântul Ioan Gură de Aur, când încă nu era preot, dar inspirat de puterea divină între anii 372-378, anii săi de sihăstrie. De atunci cartea ,,Despre preoție” a slujit necondiționat pe orice slujitor al sfintelor altare și nu numai, dovedindu-se actuală în orice perioadă istorică și în orice ținut al lumii creștine. Literatura de specialitate confirmă numeroase manuscrise slavone în spațiul românesc, atribuind traducerea în limbă română pentru prima dată protopopului Ioasif Barac din Șcheii Brașovului la 1865 cu sprijinul mitropolitului de atunci Sfântul Andrei Șaguna.

,,Scrierile Sfântului Ioannu Gură de Auru (Hrisostomu), - scrie în prefața cărții Mitropolitul Andrei Șaguna - care au devenit pănă în zioa de astăzi, ca o vistierie neprețuită pentru Preoți și lumeni, cu deosebire cartea lui Ioannu Gură de Auru întitulată ,,Despre Preoțiă”, fu declarată de cea mai clasică dintră toate scrierile lui, ca una ce cuprinde o cuvântare însuflețită de Dumnezeu, despre demnitatea și sarcina preoției și cu deosebire a Episcopului. Nu numai o mulțime de martori de pe timpulu anticității creștine o mărturisescu aceasta, ci însuși scriitorii de astăzi de alte religii laudă această sciere a Sfântului Hrisostomu. Cum așa, dară noi Românii, creștini de relegea greco-orientale să nu o îmbrățișămu, mai cu seamă, aflându-se într-însa cele mai folositoare învățături pentru alegeri de Preoți și Episcopi?  Prin urmare din această scriere a Sfântului Hrisostomu voru putea înțelege toți creștinii noștri, în ce chipu să aleagă ei pre Preoții și Episcopii săi, ca să nu se  rușineze de faptele loru cele mai însemnate, care le facu în biserică. Astfeliu de carte ne-au lipsitu noaă Romăniloru de relegea ortodocsă orientale, celu puținu, eu nu știu că scrierea aceasta a lui Ioannu Hrisostomu aru esista la noi tradusă. De aceea neajungându-mi timpulu spre a o traduce singuru, amu poftitu pre Parohulu nostru din Brașovu, Iosifu Baracu ca să o traducă, ceea ce au și făcutu și eu censurându-o și aflându-o de bună, m-amu otărâtu”.

Cartea se păstrează și azi în arhiva muzeului din Șcheii Brașovului (C.V.1441) și lucrăm la o reeditare a ei prin transcrierea din grafie chirilică.

În ciuda faptului că Iosif Barac, valoros cărturar brașovean, îl traduce pentru prima dată în literatura noatră pe Ioan Gură de Aur, adică pe cel mai mare înțelept creștin din veacul al IV-lea, totuși  cărturarul brașovean este puțin cunoscut. Este motivul care ne îndreptățește să-i prezentăm activitatea în baza documentelor pe care le deținem în bogata arhivă documentară din Șcheii Brașovului. 

Iosif Barac se naște în Șcheii Brașovului în 12 decembrie 1813, ca fiu al cunoscutului poet iluminist Ioan Barac, dascăl al școlii din Șchei și translator magistratural, în casa cu arhitectură brâncovenească, aflată la intrarea în curtea bisericii Sf. Nicolae (astăzi sediu al arhivei și bibliotecii muzeului Bis. Sf. Nicolae), fiind botezat la 23 decembrie 1813 la biserica cea „grecească” de aici (Biserica „Sf. Treime” - Barițiu). A urmat cursul primar la școala de la „Sf. Nicolae” A urmat dreptul la Cluj și teologia la școala preparandială din Arad obținând certificatul de absolvire la vârsta de 21 ani ( 30 iulie 1839), Ales diacon la 31 mai 1840, în noiembrie 1849, a fost hirotesit protodiacon, iar în anul 1857, la propunerea protopopului Popazu, Reprezentanța s-a învoit ca Barac să fie sfințit preot supranumerar, ca astfel să poată funcționa în calitate de catihet al elevilor români de la școalele străine (Liceul Iohanes Honterus  și Liceul latinesc catolic ,,Aprily Lajos”). Din căsătoria sa cu Elena Mărcuș (în matricula cununaților - Moarcăș), Iosif Barac a avut patru copii: Maria, măritată cu Gavril Munteanu, directorul gimnaziului românesc (născută la 2 septembrie 1841, decedată la 5 martie 1874); Tatiana (născută la 7 ianuarie 1844, măritată cu învățătorul - mai târziu directorul școlilor primare, Gheorghe Moldovenescu Belissimus), precum și doi gemeni: Iulius și Victor, născuți la 5 noiembrie 1847, morți de timpuriu amândoi.

Încă din anul 1840, când era diacon, Iosif Barac funcționează ca învățător la școala de la Biserica „Sf. Nicolae”, iar din 1850 la Școalele Centrale, abia înființate. La 15 ianuarie 1852 protosincelul Grigore Pantazi îl adresează o scrisoare adresându-i-se cu titulatura de: „Protodiacon, profesor, rector al școalelor române răsăriene din Brașov”. Din 1854 Gheorghe Belissimus (cumnatul său) este director al școalei primare, iar Barac figurează între profesorii gimnaziului inferior. că știa perfect limbile: română, germană, latină, maghiară și sârbească, ca atare, ca profesor, propunea la început: istoria și geografia, dar și limbile, română și germană. După ce, însă, Ioan Petric a ajuns protopop al doilea al Brașovului (în 1857), în 31 august 1859, episcopul Șaguna îl numește pe Iosif Barac „catihet al tinerimii noastre drept credincioase, ce umblă la școalele săsești și catolice din Brașov ... Pentru ca să se ridice vaza acestei chemări, s-a îndurat peste aceasta a-l hirotoni întru preot desăvârșit...” și dispune ca acesta să se dea la cunoștința tuturor și cu deosebire comunei de la Biserica Sf. Nicolae și părinților și pomeniților, pre plăcută știință și îndreptare…”. Evenimentul s-a petrecut la 31 august 1859. 

Din 1864 Iosif Barac este administrator al protopopiatului întâi al Brașovului, condiții în care i s-a dat spre folosință casa în care locuise Ioan Popazu, în Piața Prundului, nr. 3 (azi Piața Unirii - „Casa Barac”, care adăpostește Arhiva și Biblioteca istorică a Muzeului Bisericii„Sf. Nicolae”). Ceea ce a contribuit, însă, în mare parte ca să ajungă protopop, a fost și faptul că în 1865 a apărut în tipografia arhidiecezană din Sibiu scrierea Sfântului Ioan Gură de Aur „Despre preoție”, tradusă în limba română de Iosif Barac, paroh la Biserica „Sf. Nicolae” din Brașov, în a cărei precuvântare episcopul Șaguna aprecia: „Scrierea aceasta umple de binecuvântare pe lumean și pe preot, pe junele care se pregătește pentru preoție, ca și pe preotul încărunțit în preoție … Astfel de carte ne-a lipsit nouă românilor de religia ortodoxă orientală; cel puțin, eu nu știu că scrierea aceasta ar exista la noi tradusă. De aceea, neajungându-mi timpul ca să o traduc singur, am poftit pe parohul nostru din Brașov, Iosif Barac ca să o traducă, ceea ce a și făcut și eu, cerându-i-o și aflându-o de bună, m-am hotărât a o da la lumină ... ca o făclie luminătoare…( Un exemplar din această carte se află în fondul de „Carte brașoveană” al muzeului, din care am citat). După aprecierea traducătorului ,,această  scriere se poate numi cu toată dreptatea o visterie neprețuită pentru toți creștinii noștri, iar cu deosebire penru preoți și pentru cărturari, este ce mai clasică din toate scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur … și umple de binecuvântare pe toți cei ce o cetesc.”.

În același an, la 28 aprilie 1865, înainte de moarte cu vreo patru ani, a lăsat o fundațiune de 2000 fl. în favoarea exclusivă a corpului profesoral, care poartă numele de „Fundațiunea Iosif Barac No. I”.

Om foarte activ, el desfășurase o bogată activitate socială. În 1850 era membru al Eforiei Școlare și secretar al ei. Între 1850-1860 el contribui cu 191.12 fl. la clădirea gimnaziului. În 1869 și 1873 și 1875-1882 prezidează examenele de maturitate în calitate de comisar consistorial, iar în anii 1874-1876 a fost președinte interimar al Eforiei (după moartea lui Damian Datcu și până la alegerea lui Constantin Popazu). 

În ședința din 29 august 1884, protopopul Ioan Petric anunță că: „Protopopul întâi al Brașovului, Iosif Barac a murit ieri, 28 august, la orele șase dimineața, lăsând ca erede testamentar Eforia Școlară”.În testamentul său, pe care l-a scris la 19 decembrie 1883, Barac cerea ca Eforia Școlară să se îngrijească de înmormântarea sa, să-i facă parastasele obișnuite și pomenile, șapte ani de-a rândul, să încaseze asigurările de 200 galbeni și de 1000 fl. ca și alte retențiuni,să vândă mobilierul - afară de obiectele cu destinație specială - iar averea imobilă să o treacă pe numele Bisericilor „Sf. Nicolae” și celei din Cetate. Ce va rămânea (9518, 13 fl.) va forma: „Fundațiunea protopopului Iosif Barac Nr. II, ale cărei venituri să se capitalizeze până se va dubla capitalul, apoi interesele să se folosească pentru nevoile școalelor”. Mai lasă 1000 fl. Bisericii „Sf. Nicolae” „pentru săracii greco-orientali din Șcheii Brașovului”. fundațiune administrată de Comitetul și Epitropia Parohială și din care, după zece ani de la moarte, 1/3 să se împartă la săraci, iar 2/3 se să capitalizeze. După 10 ani, când capitalul va ajunge la 5000 fl., din interese, să se dea 2/3 și numai 1/3 să se capitalizeze, dar să fie ajutați „exclusiv așa numiții săraci rușinoși (Hausermen) de familii sărace scăpătate române de religiune greco-orientală din Șcheii Brașovului”. Tot Bisericii „Sf. Nicolae” îi mai lasă o candelă de argint și 400 fl. pentru a se face an de an parastase în fiecare duminică, după ziua înmormântări sale. Alte legate sunt pentru Biserica „Adormirii Maicii Domnului” din Satulung (300 fl.), pentru susținerea școlii confesionale; celeilalte Biserici de acolo, a „Sfinților Arhangheli”, tot ca ajutor pentru școală, îi lăsa 300 fl. În același scop lasă câte 200 fl. Bisericii din Zizin și celei din Baciu și alte 200 fl. fondului protoprezbiterial din tractul I al Brașovului, căruia, la înființare, i-a mai oferit 100 fl. Ca legate particulare: surorii sale, Marina, măritată după Mihail Mandragiu din Câmpina, 2000 fl., precum și o icoană de argint; directorului Ștefan Iosif, pe lângă 200 fl, ce-i datora acestuia, îi mai lasă 400 fl. și un serviciu de șase cuțite și șase furculițe de argint; finilor săi, Pavel Budiu (profesor de greacă și latină la gimnaziu) și soției lui, Filofteia, 200 fl. și o icoană; profesorului dr. Vasile Glodariu, 200 fl.; învățătorului Nicolae Oancea, oferă 100 fl.; cantorului Gheorghe Ucenescu, tot 100 fl. și „florăria mea din grădină”; ginerelui său, Gh. Belissimus, 2 icoane. Alte legate erau destinate amicului său Constantin Popazu, precum și servitoarelor sale. De încheiere, el cere ca portretul său să se așeze în sala festivă a gimnaziului, iar biblioteca sa să se împartă liceului și celor două școli primare din Satulung.

Portretul său se păstrează în muzeul școlii românești, fiind pictat de marele pictor șcheian Mișu Popp. 

Pr. prof. dr. Vasile Oltean

 

arhiva, mytex, mytex.ro, news, articol