myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Studiu. Tabloul macroeconomic din România în perioada recentă seamănă izbitor cu cel din 2008

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Tabloul macroeconomic din România în anul 2016 a fost asemănător cu cel din 2008, bazându-se pe o creștere economică record, pe creșterea creditării și pe majorarea deficitului fiscal, arată un studiu realizat de Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

„Tabloul macroeconomic din perioada recentă seamănă izbitor de mult cu cel din anul 2008: creștere economică record alimentată de consum (care determină adâncirea deficitului comercial, pe fondul avansului importurilor mai rapid decât creșterea exporturilor) și creșterea creditării (care determină majorarea prețurilor la imobiliare), majorarea deficitului fiscal (cauzat de, pe de o parte, performanța slabă a colectării veniturilor fiscale care creează o fiscalizare redusă a creșterii economice, și, pe de altă parte, majorările salariale și ajutoarele sociale oferite de sectorul public)”, relevă cercetarea.

Singurele diferențe notabile, în sens negativ, sunt datoria publică de două ori mai mare în PIB, deși la un nivel sub jumătate față de media UE, o forță de muncă mai redusă, diminuarea la jumătate a investițiilor publice și nivelul investițiilor străine directe de aproximativ patru ori mai mici, reducerea capitalului și forței de muncă disponibile plafonând nivelul creșterii economice potențiale.

„Deși tabloul macroeconomic prezent este similar cu cel din anul 2008, mediul de afaceri local prezintă cinci diferențe majore: o colectare mult mai lentă a facturilor, concentrarea mai ridicată a veniturilor, profiturilor și lichidităților în rândul companiilor mari (deși pierderile sunt mai răspândite în rândul tuturor companiilor), scăderea gradului de capitalizare, reducerea capitalului de lucru (care a devenit chiar ușor negativ la finalul anului 2016) și un mediu de afaceri mai embrionar și mai puțin activ (cu o experiență mai scăzută). În esență, vorbim despre un mediu de afaceri mai slab capitalizat (mai îndatorat), polarizat, neexperimentat, vulnerabil (cu o capacitate de autofinanțare mai redusă) și mai expus în fața efectului de contagiune (domino) de propagare a riscului comercial (insolvența clienților). Nu văd cum un asemenea mediu de afaceri poate gestiona mai bine o eventuală criză internațională, comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în anul 2008”, a declarat Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Mediul de afaceri din România a continuat să fie, în 2016, tânăr și neexperimentat, comparativ cu 2008, în condițiile în care ponderea companiilor cu o durată de viață sub 5 ani în totalul firmelor active a crescut de la 25% (anul 2008) la 38% (anul 2016), ponderea companiilor care nu desfășoară nicio activitate a crescut de la 20% (anul 2008) la 28% (anul 2016), iar ponderea companiilor care înregistrează capitaluri proprii negative a crescut de la 40% (anul 2008) la 45% (anul 2016).

Eventuala reglementare a situației acestora prin măsuri referitoare la „verificarea detaliată a motivelor pentru care companiile înregistrează pierderi pentru trei exerciții financiare consecutive, nu desfășoară nicio activitate, care sunt condițiile privind finanțarea de la entitățile afiliate, precum și obligativitatea de acoperire a capitalurilor proprii negative prin majorarea capitalului social și completarea pierderilor neacoperite, ar permite clarificarea situației și creșterea gradului de capitalizare a companiilor”, subliniază studiul.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Vi, 04 Dec 2020
Euro   Euro   EUR   4.8725   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0024   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3819   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4931   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2325   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1113   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4913   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   136.0100   Creștere
Coronavirus Preturi Nesimtite
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeţi că Guvernul rezultat în urma alegeriilor parlamentare va fi mai eficient?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter