myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Venit minim de 1.000 de lei, propunerea Academiei pentru salvarea românilor

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Potrivit raportului „Pandemia şi standardul de viaţă. Politici de protecţie socială”, disponibil pe site-ul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române, România se confruntă, în paralel, cu două crize în contextul pandemiei cu noul coronavirus, cea medicală şi cea economică.

Cei şase sociologi de la ICCV al Academiei Române care au realizat raportul transmis, duminică, Agerpres (Sorin Cace, Iulian Stănescu, Daniel Arpinte, Simona M. Stănescu, Sebastian Ţoc, Simona Mihaiu) arată că, spre deosebire de criza medicală, care produce efecte imediate, criza economică are implicaţii sociale, care deja se resimt şi vor fi vizibile pe termen imediat şi mediu. Potrivit cercetătorilor, standardul de viaţă va fi afectat mai ales după ce criza medicală va trece sau se va reduce. Ei adaugă că „lecţiile” crizelor prin care a trecut România cu efecte în plan economic şi social arată că revenirea la puterea de cumpărare de dinainte a salariilor şi pensiilor durează cel puţin o jumătate de deceniu.

Principalele recomandări în acest caz sunt creşterea indemnizaţiei de şomaj la 1.000 lei pe lună (75% din salariul minim net), în mod excepţional, pentru următoarele 3-6 luni; (re)introducerea contribuţiei sociale de şomaj; universalizarea accesului la sistemul public de sănătate; (re)introducerea contribuţiei sociale de sănătate pentru pensionarii cu venituri mai mari de 3.200 lei lunar.

De asemenea, sunt incluse recomandări privind asistenţa socială: creşterea ajutorului social pentru asigurarea venitului minim garantat la 1.000 lei pe lună per beneficiar/petent (75% din salariul minim net), în mod excepţional, pentru următoarele 3 luni, suplimentarea de la bugetul de stat a fondurilor pentru ajutoarele de urgenţă ale primăriilor pe 3 luni, revizuirea legii asistenţei sociale, elaborarea strategiilor sectoriale din domeniul social pentru 2021-2027 pe baza noilor realităţi.

 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 05 Aug 2022
Euro   Euro   EUR   4.9264   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.8175   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8439   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.0450   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2503   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.7386   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5188   Stagnare
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   124.8100   Creștere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că autorităţile ar trebui să ia măsuri pentru încurajarea natalităţii?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter