Poze
Video
|
|
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, joi seară la Digi 24, că încă din primele zile de mandat s-a interesat de proiectul privind construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov şi că a aflat că pentru aceasta nu s-a mai făcut un studiu de fezabilitate din anul 2005.
„Am început primele zile din mandat cu autostrada Bucureşti - Braşov. Am spus că a fost campionat de studii de fezabilitate. Or fi fost în general în România. Din păcate, pe această autostradă ultimul studiu de fezabilitate datează din 2005. Este un studiu mai sumar. A rămas studiul de fezabilitate din 2005 pentru că de atunci au fost foarte multe încercări de parteneriat public privat. Câte doi - trei ani proiectul a fost blocat inclusiv în discursul public al decidenţilor zilei...Acum chiar am făcut un pas concret, pe 12 februarie a fost semnat contractul de proiectare al autostrăzii, asta înseamnă că vom avea toată partea din spate, viaducte, tuneluri, vom avea efectiv proiectul lor, aşa cum faci proiectul unei case. Şi apoi putem căuta un constructor. În momentul de faţă această muncă nu a fost făcută şi dacă nu a fost făcută nu poţi trimite un excavator direct în teren”, a declarat Cătălin Drulă.
Întrebat când vor începe lucrările, ministrul a declarat că numai proiectarea durează doi ani şi jumătate.
„Proiectantului care începe contractul semnat pe 12 februarie i-am cerut să livreze zonele critice cum ar fi centura Comarnic, zona de la Ploieşti, mai repede decât termenele contractuale. Termenele contractuale, din păcate, sunt destul de mari. E vorba de doi ani, doi ani şi jumătate, un contract licitat înainte de mandatul meu”, a mai declarat Drulă.
![]() |
Euro | EUR | 4.9243 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.1120 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6647 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4730 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2303 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.2874 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5177 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 136.4700 |
![]() |
Comentarii
Cale ferată tot spre vest, acestea sunt obiectivele noastre, nu autostrada spre țigănie.
Heiiiii, holera galbenă, unde sunt promisiunile cuprinse în buget? Spitalele, școlile și autostrăzile!? UNDE? CĂ HAITELE BUGETARE ȘI LIFTELE CU PENSII SPECIALE PROSPERĂ, DIN CÂTE VEDEM.