myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

Mare om, mare caracter!

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

N-am absolut nici o simpatie pentru Antena 3, Trustul Intact, Voiculescu, Gâdea, Ciuvică, Grecu etc. Ba dimpotrivă, îmi sunt antipatici. Într-atât încât, de-o vreme, nici nu mai urmăresc emisiunile acestui post. Așa îmi protejez și urechile de acutele arțăgoșilor din platourile A3 și nici nu mă mai enervez asistând la jocurile străvezii care se fac pe-acolo și la modul în care înțeleg unele „vedete” ale postului să se erijeze în procurori, ba chiar în judecători. Nici nu plâng eu de mila averii familiei Voiculescu ori a problemelor grupării Gâdea & Co, fie și pentru faptul că nici pe ei nu-i interesează de mine. Asta, însă, e una, iar acțiunea în forță a ANAF contra celor de la Trustul Intact e alta și denotă aceeași mentalitate de zapciu cu biciul în mână despre care am mai scris. Ce nevoie era de o asemenea atitudine amenințătoare, de asemenea desfășurare de forțe, de atâtea mașini ale Fiscului aliniate parcă ostentativ, de atâta risipă de resurse, de atâta show? Ar fi fost suficient un inspector care să se deplaseze acolo și să pună în vedere etc. Iar situația putea fi rezolvată mult mai pașnic, mai civilizat, mai omenește de către această instituție a statului. Dar asta ar însemna ca statul român să aibă instituții în firea lor, care să înțeleagă că există nu pentru a purta război cu aceia de pe urma cărora funcționează, respectiv contribuabilii. În fine…

Ce m-a distrat la culme, însă, a fost să-l văd pe musiu Liviu Dragnea, mai-marele pesediștilor, înfierând acțiunea ANAF drept „profund nedemocratică” și numind-o „un atentat împotriva libertății de exprimare”. Taman dl. Dragnea s-a găsit să zică asta, adică autorul acelui proiect de lege împotriva „defăimării sociale” hulit de mai toată lumea tocmai din cauză că atentează la libertatea de expresie! Ce și-a auzit dl. Dragnea și ce de comentarii a fost nevoit să șteargă de pe pagina dumisale de Facebook, nici nu vreau să mă gândesc! Dar s-a ținut bățos, anunțând că degeaba protestează oamenii, el merge înainte cu antidefăimarea-i socială. Și-a mers, însă doar nițel. Mai precis până când ambasadorul SUA la București s-a exprimat de asemenea contra proiectului, pledând pentru protejarea libertății de exprimare „chiar în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează”. Imediat s-a dus toată bățoșenia d-lui Dragnea. Pe un ton moale de tot, verticalul lider social-democrat a întors-o ca la Teleorman și-a anunțat nația că  e „total de acord” cu cele spuse de reprezentantul Statelor Unite și că va modifica proiectul. Ei, așa dovezi de principialitate și consecvență mai rar! Mare om, mare caracter, dl. Dragnea!   

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 09 Iun 2023
Euro   Euro   EUR   4.9560   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.6047   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7745   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.1085   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2588   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4531   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5339   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   134.1200   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Ar trebui ca TAROM să aibă zboruri regulate de pe Aeroportul Brașov?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter