myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Acordul dintre Primărie, BERD și Ministerul Sănătății, pentru construirea Spitalului Regional, analizat de consilierii locali

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Ca să știe ce votează în ședința programată pentru miercuri, consilierii locali din Brașov analizează în această perioadă proiectul de hotărâre privind aprobarea acordului între municipiul Braşov şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și  Dezvoltare (BERD) privind contribuţia municipalității la furnizarea serviciilor de consultanţă organizate de BERD prin facilitatea de pregătire a proiectelor de infrastructură în legătură cu implementarea noului Spital Regional Clinic de Urgenţă Braşov.

Reprezentanții Primăriei Brașov, împreună cu ai BERD și ai Ministerului Sănătății, au definitivat vineri varianta acestui acord. Pe ascurt, Primăria va construi spitalul, de asistența tehnciă și eventual finanțare se va ocupa BERD, iar Ministerul Sănătății ar trebui să se oblige la dotarea unității spitalicești. Administrarea spitalului va fi în sarcina unui operator privat, astfel încât, după cum a spus primarul, personalul medical să se ocupe doar de actul medical, „nu de montat clanțe și înlocuit calorifere sparte”. Se preconizează circa 30 de ani ca durată de viață a spitalului public din Brașov. 

„Acest acord va fi semnat după ce va fi aprobat de Consiliul Local, în ședința extraordinară din 6 februarie. BERD va acorda municipiului Brașov 2,5 milioane de euro, nerambursabili, la care noi vom adăuga 250.000 de euro. Suma va fi cheltuită pentru toate studiile și documentațiile necesare acestui proiect. În paralel trebuie să ne corelăm cu Ministerul Sănătății și Ministerul Finațelor, pentru implementarea acestui proiect. Am discutat și zilele trecute cu ministrul Sănătății, la Brașov, un reprezentant participând la elaborarea acestui document. Această legătură va continua, pentru că este important ca spitalul regional, care este parte a Master Planului de Sănătate al României, să fie construit la Brașov de Primăria Brașov, iar partea de buget de sănătate să fie asigurată de stat, prin CAS. Va fi un spital public, la standarde europene, dar diferit, ca mod de funcționare, de spitalele publice din România. Medicii vor avea la dispoziție tot ce au nevoie pentru a face ce trebuie pentru pacienți, iar partea de administrație, de management economic, va fi asigurată de un partener privat, astfel încât acest spital să fie eficient”, a explicat primarul George Scripcaru.

Potrivit Venerei Vlad (director asociat al BERD), asistența tehnică și financiară a BERD va fi pusă la dispoziția Municipiului Brașov: „Scopul este de a ajuta municipalitatea și celelalte autorități implicate în pregătirea documentației Spitalului Regional, până la semnarea parteneriatului public-privat. BERD are expertiză în acest domeniu, conceptul se referă la întreg ciclul de funcționare al spitalului, de la proiectare și până la operare, și ia în calcul toate aspectele relevante, astfel încât spitalul să poată fi funcțional și eficient”.

În următoarele trei luni, municipalitatea va pune la dispoziția BERD studiul de prefezabilitate, care este deja în procedură de achiziție, iar BERD va contracta consorțiul de consultanți care va lucra apoi pentru definitivarea documentației.

Scopul final este prezentarea celei mai bune soluții aplicabile Brașovului, pentru începerea construcției și susținerea activității spitalului.

„Pentru noi este foarte important să ajungem la o soluție care să fie implementată și să funcționeze eficient, să vorbim despre un proiect foarte riguros, fezabil și util comunității”, a adăugat Venera Vlad. 

Potrivit acordului de față, care ar putea dura undeva la doi ani, partea de contribuție a municipiului Brașov în sumă de 250.000 de euro va fi plătită în trei tranșe: prima, imediat după ce BERD va selecta consorțiul de consultanți, a doua, după ce va fi finalizată documentația de atribuire a contractului către investitorul privat, iar ultima tranșă, când va fi stabilit investitorul care va construi spitalul la Brașov. Din spusele reprezentantului BERD, lucrările de construire vor putea fi demarate, în condițiile date, peste trei-patru ani. 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
USR

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Vi, 27 Noi 2020
Euro   Euro   EUR   4.8735   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0875   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4471   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5081   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2376   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1463   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4918   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   134.6200   Scădere
Coronavirus Preturi Nesimtite
Anunturi MyTEX

Credeţi că din punct de vedere economic ne vom reveni în 2021?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter