myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Ședință de îndată pentru rezilierea contractului cu P&P / Update: Proiect APROBAT

  • Apreciez !Nu-mi place !+11
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Update:

Consilierii locali brașoveni au aprobat ambele proiecte de pe ordinea de zi.

În fapt, Consiliul Local a aprobat proiectul de hotărâre pentru rezilierea Contractului pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare și exploatare a parcărilor cu plată de pe domeniul public al Municipiului Brașov nr. 279/04.09.2020, încheiat cu S.C P&P S.R.L., pentru concesionarea, pentru o perioadă de 10 ani, a 10.200 de locuri publice de parcare din municipiul Brașov.

La baza acestei propuneri de reziliere stă o încălcare a mai multor prevederi contractuale de către concesionar, respectiv de către P&P SRL, potrivit reprezentanților Primăriei Brașov.

„S-au împlinit șase luni de când contractul de concesionare a intrat în vigoare și în perioada aceasta angajații Primăriei Brașov împreună cu Poliția Locală au desfășurat mai multe controale și mai multe acțiuni de verificare a conformității prestării serviciilor. Din păcate, am identificat un număr de cel puțin opt capitole importante care constituie motive de reziliere directă a acestui contract, printre ele fiind felul în care s-au făcut campaniile de informare, partea de relaționare cu clienții și felul în care se răspunde solicitărilor sau reclamațiilor primite din partea clienților, dar și probleme care țin de implementarea acestui sistem de informare a populației. Toate sunt prinse în articolele 9 și 10 ale contractului și constituie motive de reziliere. Este primul pas spre a oferi un serviciu de calitate brașovenilor, serviciul urmând ca după cele trei zile necesare predării și primirii aparatelor să fie operat de către Primăria Municipiului Brașov”, a declarat primarul Allen Coliban.

Într-o primă fază, reprezentanții Municipalității au identificat 19 obligații pe care concesionarul nu și le-a îndeplinit conform contractului de concesiune.

În urma solicitării reprezentanților Primăriei, P&P SRL a făcut dovada îndeplinirii a doar 11 dintre acest obligații, astfel că, în conformitate cu prevederile contractuale, acest contract se poate rezilia unilateral, conform Municipalității.

„În abordarea acestui contract, pentru că am ajuns la șase luni de la semnarea lui, primul pas a fost să notificăm concesionarul, să-i dăm posibilitatea să facă dovada îndeplinirii obligațiilor din caietul de sarcini pe care și le-a asumat prin oferta tehnică, preluată ulterior în contractul de delegare. În data de 13 aprilie am notificat concesionarul, i-am pus în vedere să facă dovada îndeplinirii a 19 obligații. Dintre acestea, pentru 11 concesionarul a făcut dovada îndeplinirii, însă pentru 8 dintre ele nu a prezentat dovezi concludente, suficiente, astfel încât să se poată ajunge la concluzia că și-ar fi îndeplinit și aceste obligații. În paralel, cu ajutorul Poliției Locale, în perioada 28 ianuarie - 14 aprilie 2021, au fost desfășurate acțiuni de control finalizate prin încheierea unor note de constatare , iar reprezentanții poliției locale au constatat aceleași lucruri pe care le-am constatat și noi analizând documentele depuse de P&P”, a explicat avocatul Municipalității, Georgiana Trandafir.

Prevederile contractuale pe care concesionarul nu le-a îndeplinit sunt cel puțin următoarele: obligația privind realizarea unei campanii de informare; obligația privind punerea la dispoziție a unui punct de relații cu publicul și a unei linii telefonice disponibile 24/24; obligația privind condițiile pe care tichetele de parcare trebuie să le îndeplinească; obligația asumată în oferta tehnică depuse de Concesionar (pct. 2.3) referitoare la interfețele aplicației disponibile prin telefonul mobil pentru limbile germană, franceză și italiană, pentru care oferta Concesionarului a fost punctată suplimentar; obligația din Contractul de Delegare de a instala în fiecare parcare de panouri informative care să conțină tarifele de taxare, orarul de funcționare, instrucțiuni privind metoda de încasare a taxei; obligația Concesionarului de a menține locurile de parcare în condiții salubre și de a asigura deszăpezirea acestora; obligația de a deține suficienți salariați, astfel încât să fie acoperită întreaga suprafață concesionată și obligația de a instala panouri „P cu plată”.

În urma adoptării acestei hotărâri, Primăria Brașov va rezilia contractul de concesionare a parcărilor publice, urmând ca în termen de 3 zile, P&P să predea Primăriei Brașov toate locurile de parcare. După finalizarea acestei etape, Municipalitatea va prelua administrarea celor peste 10.000 de locuri și va demara procedurile legale pentru aplicarea condițiilor stabilite de Consiliul Local încă din luna noiembrie, cele mai importante fiind ca plata parcărilor să se facă de luni până sâmbătă, între orele 8.00-20.00, iar noțiunea de riveran să fie clarificată.

 

Ședința de îndată poate fi urmărită AICI!

VEZI ȘI UPDATE: 

BRAȘOV. Primarul Coliban, lămuriri după rezilierea contractului cu P&P! / Se mai plătesc locurile de parcare? Ce se întâmplă cu abonamentele deja plătite? Iată RĂSPUNSURILE!

----------------------------------------------------------------------------------

În conformitate cu prevederile art. 134, alin. (4), alin. (5), lit. a), a^1), a^2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare, aducem la cunoştinţa locuitorilor Municipiului Braşov că şedinţa de îndată a Consiliului Local al Municipiului Braşov va avea loc în ziua de 06 mai 2021, orele 15,00, prin mijloace electronice printr-o platformă on-line de video-conferință conform prevederilor art. 29^1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov aprobat prin H.C.L. nr. 612/2019, republicată, cu următorul,

PROIECT  AL  ORDINII  DE  ZI : 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea desfăşurării la Braşov a acţiunilor culturale specifice Grupului Junilor Tineri în Săptămâna Luminată.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea rezilierii Contractului pentru delegare a gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare și exploatare a parcărilor cu plată de pe domeniul public al Municipiului Brașov nr. 279/87517/04.09.2020.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Willy
-6 #1 Willy 06-05-2021 22:24
Praf in ochi. A la Coliban.
Citat | Raportează către un administrator
Barbu Gh.
+3 #2 Barbu Gh. 07-05-2021 09:08
Bine că s-a reziliat. Moldogotul nespălat dăduse un tun pe ultima sută de metri. Bine că a scăpat Brașovul de nenorocit. ACUM URMEAZĂ CA „JUSTIȚIA” SĂ-ȘI FACĂ TREABA ȘI ANALFABETUL SĂ INTRE LA PUȘCĂRIE.
Dar sunt slabe speranțe. Că ăștia care-s acum sunt la fel de corupți ca și ciuma roșie!
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 03 Dec 2021
Euro   Euro   EUR   4.9487   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.3767   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8121   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.7595   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2460   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4089   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5302   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   136.0500   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că varianta OMICRON va determina autorităţile să impună noi restricţii?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter