myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Allen Coliban trage linie după 1 an de mandat

  • Apreciez !Nu-mi place !-5
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 
Primarul Brașovului, Allen Coliban, a postat pe pagina oficială de Facebook un mesaj în care face un scurt bilanț la 1 an de la preluarea Primăriei, realizări, speranțe și așteptări.
 
„A trecut 1 an de când ne-ați oferit oportunitatea de a schimba Brașovul. Am intrat în primărie cum intră un tren într-un lung și întunecat tunel. Am preluat o administrație care în foarte multe părți era modelată după chipul și asemănarea celor care au condus-o înainte, mulți ani de zile. O lungă perioadă de timp energia ni s-a canalizat înspre a desluși ițele unui sistem de multe ori depășit, greoi, fără perspective sau viziune. Sistemul este greu de urnit din loc, dar cu perseverență din partea tuturor acesta a început să se miște în direcția corectă.

Am găsit și oameni competenți care își doresc cu adevărat să câștigăm cu toții, oameni alături de care am convingerea că vom oferi brașovenilor orașul pe care și-l doresc. Mi-am construit o echipă de profesioniști în jurul meu, oameni care să ne ajute pe toți să ne atingem obiectivele cât mai repede.

În multe perioade a fost greu, însă nu am intrat în administrație cu speranța că va fi ușor, ci în pofida faptului că știam cât de greu va fi. Anul acesta a fost despre plantarea semințelor. Despre studiile de fezabilitate, oportunitate, care sunt bazele proiectelor ce se vor vedea peste ani. Proiecte care au fost promise de foarte mult timp și care abia acum sunt puse pe agendă cu adevărat.

Am avut și reușite pe care le-am promis în campanie. Am oprit proiectul Gorița. Am încheiat un capitol rușinos ce trena de mulți ani - podul Fartec. Am reușit să implementăm proiectul pilot al "Fără lacăte pe curtea Școlii". Am redat viața culturală a Brașovului și am schimbat regulamentul spațiilor verzi în așa fel încât brașovenii să poată sta pe iarbă. Am transparentizat contractele primăriei - un fapt inedit în administrațiile din România.

Sunt doar câteva dintre lucrurile cu care suntem bucuroși să venim în fața voastră la un an de zile de mandat. Multe altele vor fi prezentate la conferința de presă de Vineri de la ora 10:00 și în zilele următoare.

Că vorbim de stadiul Spitalului Regional Brașov, Spitalului de Pneumoftiziologie și Infecțioase, despre noul stadion al Brașovului sau parcuri în cartiere, parcări de proximitate sau piste de biciclete așa cum vedem în țările dezvoltate. Fiecare dintre aceste proiecte sunt în diferite stadii, dar ele nu pot fi gata peste noapte. Ele necesită timp și trecerea prin birocrație și proceduri anevoioase. Pe toate le vom face, iar eu vă sunt garantul acestor promisiuni.

Știu că așteptările și speranțele sunt mari. Pentru răbdarea și înțelegerea faptului că lucrurile cu adevărat importante pentru cetățeni nu se fac peste noapte, vă mulțumesc.

Ne vom vedea în continuare în fiecare săptămână față-n față în cartiere. Vă voi asculta doleanțele și-mi voi pune constant toată priceperea la dispoziția voastră”.

Allen Coliban,

Primarul vostru

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Willy
0 #1 Willy 28-09-2021 00:24
Asta e parerea lui. Nu numai ca ne minte pe noi, dar se minte si singur.
Parerea multora este:
#nimic_concret
#zero_barat
#a_mintit_poporul_cu_calculatorul
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Open Mind

Curs BNR

Vi, 15 Oct 2021
Euro   Euro   EUR   4.9484   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2646   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8523   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.6171   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2467   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4531   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5301   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   137.6000   Scădere
Anunturi MyTEX

Sunteţi de acord cu amenajarea unui SkatePark sub podul de la Fartec?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter