SR BRAȘOV, încă un sezon în Liga 3!...Miercuri, 25 Mai 2022 Echipa fanilor „stegarilor”, antrenată de Ioan Naghi (foto), continuă în Liga 3, după ce în ultima etapă a play-out-ului...
O studentă din BRAȘOV e MISS SUPERTALENT!Sâmbătă, 28 Mai 2022
„Felicitări, România. Alexandra Stroe este învingătoarea concursului Miss SuperTalent of the World, ediția a 14-a”,...
„Vrem o administrație competentă, nu spectacole de PR din partea city-managerului Municipiului Brașov”, a scris Alexandra-Ioana Crivineanu (foto) pe contul său de Facebook, referindu-se la întâlnirea avută de oficialul Primăriei cu mai mulți părinți ai unor elevi din clasele clasele I-IV la școala situată pe strada Cocorului nr. 1, nemulțumiți că liceenii de la Colegiul „Maria Baiulescu” vor veni să studieze acolo, întrucât clădirea fostului liceu MIU intră în reparații.
„Prinsă cu mâța-n sac cu o «criminal convinction» pentru că a fost condamnată definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare, într-o cauză penală privind săvârșirea de abuz în serviciu, Adriana Miron, actual city manager al Primarului Allen Coliban, își ascunde trecutul penal și slaba capacitate administrativă, într-un limbaj presărat cu englezisme.
Totul se petrece într-o ședință cu părinții, în timp ce le explica acestora cum în școala unde învață copiii lor (clasele a I-a și a II-a) vor fi transferați elevi de clasa a 12-a, pentru cel puțin un semestru.
Poate că pentru doamna Miron părinții erau mai degrabă «guests» și având în vedere «the worst case scenario» copiii vor avea de suferit din cauza faptului că Primăria pe care o reprezintă este incapabilă să facă un «planning» adecvat, în cazul unor lucrări de infrastructură școlară.
«Cherry on top», city managerul penal al lui Coliban scoate «the pearl»: - După discuțiile cu «ownerul acestui spațiu», luăm în calcul un sistem «drop-on drop-off» și dacă nu vă convine, vă puteți muta copilul la altă școală!
I say...că această doamnă is out of her mind! Voi ce say?”, a relatat Alexandra Crivineanu, care este liderul consilierilor locali PSD, după ce Lucian Pătrașcu a fost numit în funcția de subprefect al Brașovului.
Vă dați seama de idioțenia oamenilor lui Coliban Alienatul????
Cum să muți elevi de liceu cu copii de clase primare??? CUM???
DOAR NIȘTE NENOROCIȚI CARE NU AU FOST LA ȘCOALĂ SAU URĂSC ȘCOALA ȘI COPII, POT PROPUNE AȘA CEVA!
Îmi place felul cum a luat în derâdere incultura prăpădiților care au probleme cu limba română dar folosesc în orice împrejurare „romgleza corporatistă”.

Ca de obicei pezedeii mint si dezinformeaza fara nici o jena. Doar atat stiu sa faca. Sa fure, sa minta. Mai bine sa ne spuna tanti Aglaia, cum reuseste psd si pnl sa plateasca presa pentru promovarea lor, cu sume mai mari decat orice multinationala? Din banii nostri, nu? Fira ti ai draq de jegosi. De unde are pzd buget de 6 milioane de euro pt. publicitate? Pnl 5 milioane. O sa vedeti ca nu faceti nici o branza. Ciuma rosie este interzisa la Brasov. Si asta va roade cel mai tare. ASa ca, fatuca draga, cauta alte metode de furat, caci nu o sa prinzi nici o functie de la Brasov.
De cateva luni nu se mai aude nimic rau in presa despre troica malefica psd-pnl-udmr. Toate bune, nu? Se vede de la o posta cine controleaza banii de la buget. Asa facea si penalul de Adrian Nastase. Cumpara presa. Pacat ca a murit Dexter. Este atat de mult material in tara asta care se potriveste codului.
Ca de obicei pezedeii mint si dezinformeaza fara nici o jena. Doar atat stiu sa faca. Sa fure, sa minta. Mai bine sa ne spuna tanti Aglaia, cum reuseste psd si pnl sa plateasca presa pentru promovarea lor, cu sume mai mari decat orice multinationala? Din banii nostri, nu? Fira ti ai draq de jegosi. De unde are pzd buget de 6 milioane de euro pt. publicitate? Pnl 5 milioane. O sa vedeti ca nu faceti nici o branza. Ciuma rosie este interzisa la Brasov. Si asta va roade cel mai tare. ASa ca, fatuca draga, cauta alte metode de furat, caci nu o sa prinzi nici o functie de la Brasov.
Care este dezinformarea? Aia cu „Dacă nu vă convine, vă puteți muta copilul la altă școală”? Nici tu nu ai avut tangență cu școala, ca celălalt decerebrat? Lătrăul prowaxx.
Comentarii
Cum să muți elevi de liceu cu copii de clase primare??? CUM???
DOAR NIȘTE NENOROCIȚI CARE NU AU FOST LA ȘCOALĂ SAU URĂSC ȘCOALA ȘI COPII, POT PROPUNE AȘA CEVA!
Îmi place felul cum a luat în derâdere incultura prăpădiților care au probleme cu limba română dar folosesc în orice împrejurare „romgleza corporatistă”.
Daca vorbea in rusa nu mai ziceai nimic.
Care este dezinformarea? Aia cu „Dacă nu vă convine, vă puteți muta copilul la altă școală”? Nici tu nu ai avut tangență cu școala, ca celălalt decerebrat? Lătrăul prowaxx.