„Este vorba despre o serie de contracte încheiate de administrația Coliban, fără consultare, fără transparență. Contracte cu atribuire directă, cu firme de partid...
De-a lungul ultimilor ani, în special când nu era primar, domnul Allen Coliban a fost un aprig contestatar al atribuirilor directe, al contractelor cu dedicație și un promotor al transparenței în administrație. Ajuns astăzi la Primărie, domnul Coliban a abandonat aceste principii și calcă pe urmele celor pe care până acum un an îi critică vehement. Putem vorbi despre o practică a administrației Coliban, un tip de acțiune recurentă - atribuirea contractelor către firmele apropiaților sau membrilor de partid este un comportament uzual, obișnuit”, a declarat Alexandra Crivineanu, care i-a cerut primarului și „aparatului său de lucru” să înceteze cu această practică.
Apoi, Alexandra Crivineanu a detaliat: „Primăria Braşov a atribuit, la începutul anului, un contract pentru redefinirea brandului Braşovului. Contract în valoare de 130.000 de lei fără TVA, atribui unei firme de publicitate pentru a «defini promisiunea brandului de oraş». Conform contractului în valoare de 130.000 de lei, MAP Advertising SRL urmează să se ocupe de: «definirea promisiunii brandului de oraș și viziunea identitară de dezvoltare pe termen lung și planificarea acțiunilor care vor livra pe promisiune». De asemenea, firma va trebui identifice şi «valorile și misiunea locuitorilor orașului, ce îi definește». În plus, contractul include şi crearea identităţii vizuale a oraşului, respectiv a unui logo şi a unui slogan.
Un alt contract: Primăria Braşov a atribuit direct firmei unui candidat USRPLUS de la Bucureşti, un studiu privind gestionarea parcărilor din oraş. Contractul de consultanță, semnat în luna octombrie, are o valoare de 105.000 lei, fără TVA și a fost încheiat cu o firmă din București, prin procedura de atribuire directă. Firma aparține unei persoane din cercul USR, ce implementează proiecte asemănătoare privind gestionarea parcărilor și în alte primării conduse de primari USR. (Bacău, Sectorul 1 București).
Primăria Braşov a apelat la un consultant din Bucureşti, SC Media Trust România SRL, pentru a monitoriza apariţiile în presă sau pe reţelele social-media despre activitatea municipalităţii. Conform datelor disponibile pe platforma electronică de achiziţii publice, consultantul amintit a fost stabilit prin atribuire directă, iar valoarea contractului (valabil până la finalul anului, începând cu data semnării) este de 19.635 lei, cu tot cu TVA. Conform ofertei prezentate de consultant, vor fi monitorizate menţionările în presa scrisă locală, regională, naţională, radio, TV, online, social media, fluxuri de ştiri (articole/postări online) ale entităţii administrativ-teritoriale şi ale reprezentanţilor săi. «Serviciile de monitorizare a presei constau în trimiterea de rapoarte zilnice de monitorizare a presei cu ştirile identificate în toate mediile monitorizate, în 7 formate complementare de afişare incluse în mod standard în raportul zilnic de monitorizare», se arată în oferta publicată de firma bucureşteană pe platforma electronică de achiziţii publice.
Cu aceeaşi firmă, Primăria Braşov a încheiat şi anul trecut la începutul lunii iunie un contract de monitorizare, cu o valoare de 12.495 lei, cu tot cu TVA, valabil până în decembrie 2021.
În ultima zi din decembrie, Primăria Braşov a atribuit direct contractul de consultanţă pentru analiza oportunităţii creării unui centru de excelență în sporturile de iarnă. Firma de consultanță din București va analiza oportunitatea ca în «Brașov să se realizeze un Centru de excelență și performanță cu funcționalități de cercetare-dezvoltare și transfer tehnologic pentru sporturile de iarnă indoor». O astfel de analiză costă bugetul local 90.000 de lei.
Vă reamintesc și de contractul cu compania deținută de consilierul județean al CJ Brașov Silviu Ivan Nunvailer, fost salariat al Camerei Deputaților, de la USR, care a primit, la doar două minute după ce a depus oferta, din partea Primăriei Municipiului Brașov, condusă de Allen Coliban, tot de la USR, un contract de 18.000 de lei, prin încredințare directă. Acest fapt s-a derulat în ziua de 26 noiembrie, între ora 14:01 și 14.03, conform anunțului de atribuire publicat pe SEAP. Firma colegului de partid al primarului urma să se ocupe, până în 31 decembrie, de paginile de Facebook, Instagram și cea oficială a Primăriei Brașov, în special în trei campanii de conștientizare derulate de municipalitate. Contractul nu a mai fost încheiat din cauză că nu mai era timp pentru derularea obligațiilor prevăzute”.
În final, consiliera PSD a punctat: „Mă întreb care a fost reacția membrilor și susținătorilor USR care și-au pus speranța că noua administrație va aduce schimbarea mult așteptată...”.
Comentarii
Ce țări mai au încă activă această stare? CE ȚĂRI AU CERUT DEROGARE LA ARTICOLUL 15 AL C.E.D.O.?
Păi dacă șefii de la Haules-Bucales dau tunuri de miliarde, de ce nu ar da și pluseristul tunuri de câteva sute de mii???
Da, da, pentru că de aceea ei mențin de doi ani de zile aceste „stări”: SĂ DEA TUNURI!
Că, „mulțumită” acestor stări ei nu mai trebuie să facă licitații. DA, DA, EI POT DA DIRECT CUI VOR CONTRACTE DE MILIARDE.
Faceți și voi, acum, o paralelă între ceea ce face guvernarea cu ceea ce fac aleșii locali.
Hai, că nu-i chiar așa greu.
#aceiasimizerie
Noroc ca am adus eu aminte zilele astea de activarea art. 15 ca nu aveai ce latra azi.
Multumesc latrau moscovit ca imi citesti comentariile si inveti cate ceva din ele. Dovada ca si copiezi replici.
#hehehe