Jocuri de culise și blocaje
Potrivit sursei citate, Ralph a aplicat anul acesta pentru un nou proiect cu finanțare de la bugetul local, primind aproximativ 646.000 de lei, cu o cofinanțare „din partea noastră” de 75.000 de lei.
„După aprobarea proiectului, unul structurat foarte bine și concentrat pe promovarea jucătorilor și a orașului Brașov, încep jocurile de culise. Ni se închid toate ușile pe partea de infrastructura sportivă. Colegiul de Informatică ne comunică faptul că sala va fi a Coronei în baza HCL 504/2019 și nu ne mai putem antrena acolo. Sala Sporturilor este ocupată și are program încărcat. Și tot așa. Se cer clarificări peste clarificări la proiectul depus anul acesta și drept urmare suntem în luna octombrie și clarificăm facturi din luna august. Banii se plătesc greu și sunt blocați. Primul decont a fost la 30 de zile lucrătoare; în schimb, noi tot depunem hârtii peste hârtii. Sună a blocaj financiar, căci termenele curg, dar decontarea proiectului stagnează”, au relatat cei de la Ralph Brașov.
Aroganța lui Horia Păun
„Ok, ne facem că nu vedem toate aceste piedici și mergem mai departe.
Vineri am fost la consilierul primarului pe sport, pentru a discuta subiectul infrastructura sportivă de la Colegiul «Grigore Moisil». Am vorbit 80% din timp despre echipa de Liga 1 masculin, pentru că interesul părea că este acolo. Chiar ni s-a transmis ca noi avem mai mulți bani decât bugetul Coronei prin proiectul primit și chiar domnul Dedu, conducerea Clubului Corona, ne-a transmis pe speaker (telefonul consilierului) ce chestii frumoase vor fi pe plan local și că este alături de brașoveni… De menționat este că nimeni din partea Clubului Corona nu ne-a sunat să poarte o discuție cu noi despre Liga 1. Singura discuție a fost a domnului Horia Păun (președintele secției de baschet de la CSM Corona - n.r.) printr-un telefon scurt dat antrenorului nostru Eugen Roșu, cu mesajul: «Vor fi două echipe în Liga 1 de baschet masculin si doar Corona va promova». A urmat urarea de succes a antrenorului nostru, Eugen Roșu”, s-a mai precizat în respectivul comunicat.
Acuze înspre Corona & Primăria lui Coliban.
Allen Coliban a uitat ce a spus acum doi ani
Apoi, s-a reamintit o declarație a primarului Allen Coliban din data de 11.11.2020: „Doresc să văd Corona ca o pepiniera pentru diverse sporturi și diverse secții, dar care să coexiste alături de cluburi private și accesul la finanțare să fie echitabil, să nu mai avem monopol de stat, să fie finanțare pe bază de proiecte și programe, iar în cazul copiilor, să fie o alocare în functie de numarul de elevi pe care pot să-i atragă... Acolo unde avem cluburi care deja produc rezultate pe zona de copii si juniori nu ar trebui să venim să facem concurență suplimentară”.
La judecată pe un HCL considerat abuziv
„Nu vreau să deschid Cutia Pandorei, dar banii pe care eu îi plătesc prin toate afacerile mele, atât eu cât și cei din jurul meu, ajung și la bugetul local, adică și la Corona. Deci, fără să vreau, reacționez. Juniorii mei riscă să nu mai aibă sală de antrenament, din cauza unui HCL abuziv, pe care ne pregătim să îl atacăm în instanță, sportivii brașoveni se simt discriminați și marginalizați, căci pentru ei nu există loc. Iar, acum, s-au terminat toți sportivii brașoveni și Corona a luat sportivi din București. Banii publici locali ajung în București, numai la Brașov nu. Noi nu avem săli de antrenament, căci Corona are prioritate. Jucătorii brașoveni nu sunt de nivelul Coronei, căci ei au bani mulți de dat și ai noștri nu fac față la miile de euro, ei sunt obișnuiți cu indemnizația de 500 lei”, și-a strigat durerea persoana ce susține activitatea ACS Ralph Brașov.
„Unici în Europa”
Respectiva a continuat: „Așadar, unde este problema? Și acum mințile strălucite fac calcule de salarii, fac strategii peste strategii, în timp ce juniorii Brașovului și seniori Brașovului se antrenează pe unde pot. În 10 zile încep meciurile oficiale și singura noastră susținere sunteți voi, spectatorii. Corona «absoarbe» clubul Știința București, sportivii se vor antrena în București, dar vor primi bani de la bugetul local Brașov… Am trăit să văd și acest lucru, cred că suntem unici în Europa cu această abordare”.
„În acest moment, Brașovul are două echipe în Liga 1 de baschet masculin, ACS RALPH și CSM CORONA BRASOV. Una, formată din 98% sportivi brașoveni, nu are unde să se antreneze și se susține din fonduri private și proiecte locale. Cealaltă are buget local (banii brașovenilor) și este formată prin absorbția unui club din București, sportivii se antrenează în București, dar sunt plătiți de Brașov. Și totuși, Corona are în spate un HCL abuziv, în care are dreptul să ocupe toate sălile unităților de învățământ și a bazelor sportive, prioritar și gratuit”, au încheiat cei de la Ralph, care au și un mesaj pentru iubitorii de baschet din oraș: „Sportivii au nevoie de voi, au nevoie să se facă auziți în întreaga Românie, fiți alături de ei, nu va costă nimic. Timpul le rezolvă pe toate! Mulțumim!”.
Reforma lui Allen Coliban privind sportul brașovean dă, iată, roade și la baschet...
Comentarii
La cat o fi ajuns cifra doasrelor penale pe care le are prapaditul?