myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAŞOV. Junioarele 1 de la Corona, victorii pe linie la Rm. Vâlcea

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

În primul turneu al Campionatului Naţional al junioarelor 1 la handbal feminin, care a avut loc la Rm. Vâlcea, Corona Braşov a câştigat toate cele trei partide pe care le-a jucat.

Braşovencele au dispus cu 33-23 de CSŞ Mediaş, cu 38-15 de CSŞ Dinamo şi cu 31-24 de Sepsi Sf. Gheorghe.

„Trebuie să recunoaştem că am avut ceva emoţii înainte de acest turneu, pentru că, deşi ne pregătisem foarte bine, nimic nu se compară cu dinamica pe care o au meciurile oficiale. Cu toate acestea, fetele s-au mobilizat foarte bine şi au reuşit să urmeze întocmai indicaţiile pe care noi le-am dat de pe bancă. Ne-am bucurat să vedem că toate fetele care au intrat au făcut totul pentru a-şi face cât mai bine treaba pe teren, iar pentru asta felicit întreaga echipă. Este bine că am început cu trei victorii din trei partide, dar asta ne obligă să rămânem determinaţi, pentru că sezonul este abia la început şi este nevoie să avem un joc constant bun şi de acum înainte”, a declarat antrenoarea Mihaela Seifer Ciobotaru.

Al doilea turneu al junioarelor 1 va avea loc în perioada 17-21 februarie, locaţia urmând să fie stabilită în perioada următoare.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
deepawali

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Lun, 08 Mar 2021
Euro   Euro   EUR   4.8838   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1118   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6917   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4060   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2309   Stagnare
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2419   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4970   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   132.9700   Scădere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Anunturi MyTEX
Anunturi MyTEX

Va scădea numărul cazurilor de Covid-19 dacă ora de interdicție de ieșire din case devine 22.00 în loc de 23.00?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter