myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

SCANDALUL CU IMNUL ȚINUTULUI SECUIESC. Trimitere la Guvernul României și la premierul Ciucă...

  • Apreciez !Nu-mi place !+2
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

La două săptămâni de la declanșarea scandalului cu imnul Ținutului Secuiesc, cântat de hocheiști români (și de la Corona Brașov) prezenți la Mondialul din Slovenia, după eșecul suferit în fața Ungariei, FRHG a dat publicității un comunicat de presă, în care, cum se spune în popor, se cam învârte în jurul cozii.

„În ceea ce priveşte incidentele cu privire la care Biroul Federal al FRHG a fost sesizat, legate de meciul din data de 8 mai 2022 desfăşurat între reprezentantiva României şi cea a Ungariei în cadrul Campionatului Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, în esenţă, FHRG nu are competenţa să stabilească dacă este sau nu un ţinut, regiune, imn sau cântec bisericesc.  

Din punct de vedere al reglementărilor statutare, competenţa de analiză a unor posibile abateri de la Regulamentele adoptate la nivelul FRHG nu aparţine Biroului Federal, ci Comisiei de Disciplină din cadrul FRHG, motiv pentru care vor fi demarate procedurile în acest sens”, s-a relatat în comunicatul postat pe site-ul oficial al federației.

„Pe de altă parte, nu putem să nu observăm faptul că, situaţia în care parte dintre jucătorii echipei naţionale a României au cântat împreună cu galeria echipei adverse poate fi intepretată ca fiind echivalentă cu situaţia în care, practic, aceştia au sărbătorit înfrângerea propriei echipe naţionale.

O asemenea atitudine din partea unor membri ai echipei naţionale a fost de natură să nască contradicţii şi discuţii în cadrul opiniei publice. Tot contradicţii şi discuţii au născut şi implicarea şi declaraţiile a doi miniştri din Guvernul României.

Declaraţii şi implicare directă care au legătură cu aspectele sesizate în legătură cu meciul disputat în data de 8 mai 2022 în cadrul Campionatului Mondial din Slovenia. Cu privire la acest ultim aspect, FHRG nu are nicio competenţă, singurul care ar putea să adopte un punct de vedere fiind Guvernul României.

Apreciem că întreaga problematică supusă dezbaterii este mult mai complexă, iar răspunsuri şi soluţii trebuie oferite nu numai de FRHG, ci şi de către organismele statutului român cu atribuţii în materie”, a mai relatat FRHG.
 
„Pentru toate aceste considerente, urmare a discuţiilor purtate în cadrul Biroului Federal al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă din data de 24 mai 2022 cu privire la incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei desfăşurat în data de 8 mai 2022 în cadrul Campionatului Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, s-a decis, în unanimitate, adoptarea următoarele măsuri:
  • 1. Completarea Regulamentelor de la nivelul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG) cu o serie de prevederi de natură să asigure, pe viitor, ca membrii echipelor naţionale de hochei pe gheaţă să manifeste în public, în mod explicit, o conduită de natură să dovedească deplina loialitate şi susţinere faţă de România, de însemnele oficiale ale statului român, imaginea acesteia şi, nu în ultimul rând, suporterii echipei naţionale.
  • 2. Sesizarea Comisiei de Disciplină de la nivelul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG) cu privire la incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei de la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia, în vederea cercetării acestora şi adoptarea, în condiţiile legii şi ale Statutului Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), a măsurilor ce se impun.
  • 3. Solicitare adresată Ministerului Sportului referitoare la exprimarea de către acesta a unui punct de vedere cu privire la elementele care ar fi necesar să fie incluse în mod obligatoriu în Regulamentele de la nivelul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă (FRHG), elemente referitoare la conduita membrilor echipelor naţionale, cu indicarea unor obligaţii detaliate în sarcina acestora pe perioada în care aceştia reprezintă România în cadrul competiţiilor internaţionale.
  • 4. Solicitare adresată Primului Ministru al Guvernului României cu privire la exprimarea unui punct de vedere referitor la declaraţiile exprimate în mediul public de doi miniştri din Guvernul României (Novak Eduard-Carol - ministrul Sportului şi Barna Tánczos - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor), declaraţii referitoare la şi în legătură cu incidentele petrecute la finalul meciului dintre reprezentativa României şi cea a Ungariei de la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă 2022 din Slovenia.
  • 5. Solicitare adresată Guvernului României şi Parlamentului României cu privire la asigurarea unei dezvoltări echilibrate a activităţii hocheistice, în special necesitatea stringentă a construirii unei infrastructuri în judeţele şi/sau localităţile cu potenţial demografic, economic şi nu în ultimul rând cu tradiţie în domeniul hocheistic (de ex: Bucureşti, Ilfov, Suceava, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Buzău).
  • 6. Solicitare adresată Parlamentului României cu privire la elaborarea unei strategii naţionale a sportului românesc, strategie care se impune a avea ca punct de plecare istoricul fiecărei discipline sportive şi care trebuie să se axeze pe principiul asigurării – în mod total obiectiv şi imparţial – dezvoltării sportului românesc şi, implicit, a unui popor sănătos”, a mai precizat FRHG în respectivul comunicat.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Willy
-4 #1 Willy 25-05-2022 09:47
Mai e si varianta sa fie desfiintata echipa de hochei. Ar fi bine sa auzim de echipa datorita rezultatelor bune nu din cauza scandalurilor. Daca nu aparea circul asta nici nu stiam ca suportam pe banii nostri echipe de hochei.
Citat | Raportează către un administrator
Raoke Kaka
+1 #2 Raoke Kaka 25-05-2022 10:20
ACESTE FAPTE SUNT DEJA LA ”VECHITURI”. INTRE TIMP A VENIT UNA DE-I ”PRES” LA UNGURI SI A MAI FACUT ”NEFACUTE”. Dar, normaL, IN PRESA CEA LASA SI NAIMITA MIORITICA NU APARE NIMIC.

Ia sa fi facut asa ceva la ciolovecii lui jeleu. Sau la sarbi....
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


FEG Education

Curs BNR

Mie, 06 Iul 2022
Euro   Euro   EUR   4.9454   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.8344   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7743   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9860   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2509   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.7087   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5285   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   120.7300   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Întrebarea de azi: Credeţi că se va ajunge în situaţia ca apa să fie raţionalizată în România?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter