Poze
Video
|
|
Cântăreața Anda Adam a primit verdictul instanței referitor la evacuarea ei din locuință. Este vorba despre un imobil din Bragadiru, județul Ilfov, pe care artista și-a exprimat la un moment dat disponibilitatea de a-l cumpăra. Astfel, judecătorii au decis că Anda Adam trebuie să părăsească locuința respectivă pentru că, deși a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare, a amânat achitarea plății. Casa valorează 100.000 de euro, a explicat avocatul Adrian Cuculis.
„Final de proces în cazul evacuării cântăreței Anda Adam din imobilul din Bragadiru. Apelul acesteia a fost respins de către Tribunalul Ilfov și a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată”, a mai spus avocatul.
Anda Adam ar fi vrut să cumpere casa anul trecut iar în acest sens a semnat un antecontract cu proprietara imobilului, Nicoleta Teodorescu. Numai că, în loc să plătească, ea a început să investească în casă, aducându-i „îmbunătățiri”.
Însă pentru că nu a onorat contractul, acest lucru a dus la anulare, astfel că ea practic stătea ilegal acolo. I s-a pus în vedere să părăsească locuința, însă a refuzat, iar proprietara de drept a chemat-o în judecată.
Ea urmează să plătească și cheltuieli de judecată în valoare de 8.175 lei, potrivit știrileprotv.
![]() |
Euro | EUR | 4.9090 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.7494 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.8036 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 5.0470 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2485 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.7215 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5099 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 124.4200 |
![]() |
Comentarii