myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Sfinţii

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Biserica Ortodoxă a rânduit, încă din secolul al V­l-lea, ca în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an să fie cinstiţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (Gabriel), dar în jurul lor Biserica adună şi serbează toată obştea sau întreg „soborul” Sfinţilor îngeri la un loc. Această sărbătoare, a tuturor îngerilor, aduce în atenţie întrebările legate de cine sunt aceştia şi ce rol au ei în viaţa fiecăruia.
Cuvântul „înger” este de origine grecească şi are sensul de vestitor sau trimis, cu alte cuvinte, îngerii sunt cei care au menirea de a le vesti oamenilor voia lui Dumnezeu.
După căderea îngerilor răi, Arhanghelul Mihail, „slujitor al Legii”, care a dovedit credinţă către Dumnezeu, a fost rânduit căpetenie a cetelor fără de trupuri şi, luând chip văzut, s-­a arătat multora. De aceea, el apare în iconografie purtând o sabie, pentru că el a dus bătălia decisivă cu Lucifer, căpetenia îngerilor căzuţi,  pe care l-­a izgonit din Rai. Acelaşi Arhanghel Mihail l-­a salvat pe Lot din foc, atunci când acesta a părăsit Sodoma şi Gomora, pe Sf. Ilie, de persecuţiile regelui Ahab, pe cei trei tineri din Babilon aruncaţi în cuptorul încins. La rândul său, în Noul Testament, Arhanghelul Gavriil, „slujitorul bunelor vestiri dumnezeieşti”, a adus Fecioarei Maria vestea că Îl va naşte pe Mântuitorul (Luca 1.26 ­ 38), iar pe preotul Zaharia -l­a înştiinţat că el şi soţia sa, Elisabeta, vor avea un fiu, cel care va deveni Sf. Mare Proroc şi Botezător Ioan (Luca 1.11 ­ 20). Arhanghelul Gavriil este cel care îi desluşeşte prorocului Daniil, în Vechiul Testament, vedenia. În straie albe, el este cel care dă la o parte piatra de la intrarea în Sfântul Mormânt al Mântuitorului, stând apoi deasupra ei şi vestind cu bucurie Învierea lui Hristos.
Dar îngerii nu sunt prezenţi numai ca arhangheli, făcând fapte uimitoare, consemnate în Vechiul şi Noul Testament, ci şi sunt prezenţi permanent, în mod tainic, în viaţa fiecăruia dintre noi. „Duhuri slujitoare”,  ei îi ne ocrotesc şi ne călăuzesc, în mod statornic, şi duc rugăciunile noastre la Dumnezeu. Psalmistul spune: „Îngerilor Săi va porunci pentru tine, ca să te păzească în toate căile tale” (Ps. 90. 11). Potrivit mărturiilor biblice, Biserica ne învaţă că fiecare dintre noi are, în primul rând, un înger păzitor, care ne este dat de Dumnezeu chiar de la botez, ca să ne călăuzească paşii în această viaţă şi să ne pregătească pentru viaţa veşnică. De aceea, şi noi avem îndatoriri faţă de îngeri. Înainte de toate, trebuie să-­i cinstim, fiindcă văd pururea faţa lui Dumnezeu şi sunt slujitorii Săi.

Ce e bine şi ce nu să faceţi în ziua sărbătorii

Sfinții Arhangheli se sărbătoresc  timp de trei zile, numite în popor Capul Arhanghelului, Mijlocul și Coada acestuia. Sunt zile călduțe, numite „vara arhanghelilor”. Acum se fac ofrande alimentare, se aprind lumânări în biserici pentru sănătatea celor vii și pentru odihna celor adormiți întru Domnul, mai ales a celor care au purtat numele celor doi sfinți arhangheli. Superstițioșii spun că este interzis să lucrezi sau să faci treabă în casă pe 8 noiembrie. Cei care nu respectă acest lucru se vor chinui groaznic înainte de moarte. Se mai spune că trebuie ca în ziua de 8 noiembrie cei care au oi trebuie să facă o turtă care trebuie aruncată în țarc. Dacă pâinea cade cu fața în sus, vor fi miei mulți și sănătoși. Bătrânii mai spun că de ziua Sfinților Mihail și Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai lumină și pe cealaltă lume. Atunci când viața unui om este în cumpănă, Arhanghelul Mihail își face apariția lângă patul suferindului. Dacă acestuia îi este sortit să trăiască, îngerul se va așeza la picioare, iar dacă va muri, se va așeza la cap. Sărbătoarea mai este denumită în tradiția populară și „vara arhanghelilor”. După această sărbătoare se spune că urmează alte câteva zile de vreme frumoasă și caldă.
Ziua Sfinților Arhangheli este un hotar între toamnă și iarnă. Tradiția populară spune că din această zi vremea bună se depărtează încet-încet, iar după cele trei zile ale sărbătorii Arhanghelilor şi alte câteva calde se apropie vremea rece. Se spune că în această zi, vara va fi trimisă pe lumea cealaltă, iar Dumnezeu se pregăteşte să slobozească peste noi gerul iernii.
În această zi, femeile aduc în dar nașilor câte doi colăcei, pentru că la cununie, cele două lumânări ținute de nași, sunt simbolul celor doi arhangheli.
În ziua praznicului se mănâncă pește, pentru a fi sprinteni ca peștele, pentru a fi feriți de boală și de pagubă.
În biserică, fiecare creștin este bine să aprindă câte o lumânare; aceasta simbolizând lumina călăuzitoare pentru spor și sănătate, dar și drumul spre viața veșnică.

Citiţi şi:

BRAŞOV. Aproape 40.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
husqvarna

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 27 Mai 2022
Euro   Euro   EUR   4.9429   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.6098   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8083   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.8066   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2418   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6187   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5272   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   125.7900   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeți că primarul Allen Coliban va face „curățenie” la secția de handbal a CSM Corona Brașov după ratarea promovării în Liga Națională?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter