myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Nora Iuga şi Nichita Danilov, invitaţi spre a fi discutați

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Studenţi şi masteranzi, dar şi profesori de la Facultăţile de Litere din ţară se reunesc, pentru două zile (joi și vineri), la Braşov, în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a Colocviului Naţional Universitar de Literatură Română Contemporană. Invitaţii speciali ai acestei ediţii sunt poeta, prozatoarea şi traducătoarea Nora Iuga şi poetul şi prozatorul Nichita Danilov, despre ale căror opere vor vorbi, pe rând, studenţii, apoi profesorii. În deschiderea Colocviului, în Corpul N al Universității Transilvania (sala N.I.16), Str. Politehnicii nr. 1, fiecare dintre cei doi invitaţi va susţine câte o prelegere, apoi îşi vor susţine lucrările studenţii, iar prima zi de colocviu se va încheia cu un dialog cu Nichita Danilov. A doua zi (vineri), despre opera invitaţilor vor vorbi profesorii, apoi vor fi premiate cele mai bune lucrări ale studenţilor, iar ediţia a 16-a a Colocviului se încheie cu dialogul cu Nora Iuga. Colocviul este organizat de Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Nora Iuga - Poezie: Vina nu e a mea, 1968; Captivitatea cercului, 1970; Scrisori neexpediate, 1978; Opinii despre durere, 1980; Inima ca un pumn de boxeur, 1982; Piața Cerului, 1986; Cântece, 1989; Dactilografa de noapte, 1998; Capricii periculoase, 1998; Spitalul manechinelor, 1998; Autobuzul cu cocoșați, 2001; Fetița cu o mie de riduri, București, 2005; Petrecere la Montrouge, București, 2012; Câinele ud e o salcie, 2013; Ascultă cum plâng parantezele, 2016; Alături cu drumu, 2018. Proză: Săpunul lui Leopold Bloom, 1993; Sexagenera și tânărul, 2000; Fasanenstrasse 23. O vară la Berlin, 2003; Lebăda cu două intrări, 2003; Hai să furăm pepeni, 2009; Berlinul meu e un monolog, 2010; Blogstory, 2011; Harald și luna verde, 2014. Traduceri din August Strindberg, Knut Hamusn, Herta Müller, Günter Grass, Michael Ende, Ernst Jünger, Eginald Schlattner, Aglaja Veteranyi, Paul Celan, Rolf Bossert, Jan Koneffke, Oskar Pastior și alții.

Nichita Danilov - Poezie: Fântâni carteziene, 1980; Câmp negru, 1982; Arlechini la marginea câmpului, 1985; Poezii, 1987; Deasupra lucrurilor, neantul, 1990; Mirele orb, 1995; Nouă variațiuni pentru orgă, 1999; Peisaj cu ziduri și uși, 2000; Suflete la second-hand , 2000; În deșert și pe ape, 2000; Umbră de aur, melancolia, 2000; Centura de castitate, 2007; Ferapont, 2005; Secol, 2003; Imagini de pe strada Kanta, 2011; Recviem pentru țara pierdută, 2016 Proză: Nevasta lui Hans, 1996; Tălpi. Șotronul, 2004; Mașa și Extraterestrul, 2005; Locomotiva Noimann, 2008; Mama Sonya, 2008; Ambasadorul invizibil, 2010 Eseu: Urechea de cârpă, 1992; Apocalipsa de carton, 1993; Capete de rând, 2006; Portrete fără ramă, 2001.

 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 03 Dec 2021
Euro   Euro   EUR   4.9487   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.3767   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8121   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.7595   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2460   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4089   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5302   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   136.0500   Scădere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că accesul în biserici ar trebui să fie permis doar celor care au certificat verde?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter