myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Mozart, live, dar tot în online

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Chiar dacă sălile de spectacole din Brașov pot fi deschise la 30% din capacitate, cea de-a șasea ediție a Festivalului Mozart de la Brașov programează astăzi, de la ora 18.30, tot în online, un Concert vocal-simfonic extraordinar, dedicat geniului muzicii universale. În programul evenimentului oferit de Opera Brașov, veți putea audia două lucrări însemnate din creația mozartiană, „Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestră în Mi bemol Major, K. 364”, soliști: Adrian Pipaș - vioară și Gabor Előd – violă și Motetul „Exsultate, jubilate K. 165”, având-o ca solistă pe soprana Aurelia Florian. Își dă concursul Orchestra Operei Brașov, la pupitrul căreia se va afla maestrul dirijor Traian Ichim. Regie scenă: Marilena Aldea. 

„Simfonia concertantă în Mi bemol Major pentru vioară, violă şi orchestră , K. 364” a fost compusăîn 1779, în timpul unui turneu european ce a inclus Mannheim și Paris. Mozart a excelat în acest gen aflat la încrucișarea simfoniei și concertului, iar această lucrare poate fi considerată cea mai reușită realizare a sa, putând fi luată drept model. „Partea l, «Allegro maestoso», se remarcă prin amploarea dezvoltărilor şi prin cumpănita prezentare a soliştilor în contextul instrumental general. Partea secundă, «Andante», este pătrunsă de nobleţea unui dramatism reţinut, rezolvând problematica unei veritabile simfonii în trei părţi, iar finalul, «Presto», se caracterizează prin sprinteneală şi expansivitate”, afirmă criticul muzical Petre Codreanu.

„Exsultate, jubilate K. 165” a fost compus de Mozart în 1773, la Milano, unde se afla pentru premiera operei „Lucio Silla”. Lucrarea are caracter religios, de aceea este întâlnită în cadru liturgic, însă motetul are multe trăsături în comun cu ariile de concert ale compozitorului, așa cum sunt și cele extrase din operele sale. De asemenea, în această lucrare, Mozart a folosit elemente de concert. Părțile acestui motet sunt: „Exsultate jubilate” – Allegro, „Fulget amica dies” – Secco Recitative, „Tu virginum corona” – Andante, „Alleluja” – Molto allegro. 

Spectacolul va fi transmis, online, în direct, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și pe canalul oficial de YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=vhDcD1OUyRo&feature=youtu.be și va putea fi vizionat gratuit! 

Eveniment desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FEG Education

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Vi, 17 Sep 2021
Euro   Euro   EUR   4.9473   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1999   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7880   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5309   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2382   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3177   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5295   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   140.8500   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Sunteţi de acord ca la anumite evenimente să se intre doar cu certificat verde?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter