myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

„Îngropatul Anului”. De ce ne facem urări, ce rol au „mascații” și artificiile, cum ne aflăm norocul

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie - 1 ianuarie este numit la români „Îngropatul Anului”, denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne. Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cărţii "Zile şi mituri", asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 de zile. Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este un timp ritual, împărţit simetric de Revelion în două segmente: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează.

În prima parte a ciclului, între Crăciun şi miezul nopţii de Revelion, ritualul de schimbare a anului presupunea mai întâi o perioadă în care timpul se degradează neîncetat: se măreşte noaptea, sporesc frigul şi întunericul şi, o dată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Sosea însă fenomenul astronomic spectaculos al solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin, „cu cât cocoşul de pe pragul casei” sau „cu cât se mişcă puiul în găoacea oului”. Prin o puzderie de obiceiuri şi credinţe care exprimă, la început, teama, dezordinea şi haosul, iar după miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii culturalizau fenomenele naturale care se desfăşoară independent de dorinţele şi voinţa lor: sacrificiul ritual al porcului, reprezentare zoomorfă a spiritului grâului: prepararea alimentelor rituale din grâu (colaci, turte), şi din carne de porc (piftie, cârnaţi); credinţa că se deschid mormintele şi se întorc spiritele morţilor printre cei vii; abundenţa ospeţelor şi apetrecerilor ­ unde apar excese de mâncare, băutură, distracţie, gesturi, cuvinte şi expresii licenţioase, supravieţuiri ale unor practici orgiastice ­ Periniţa, Strigatul peste sat, bilanţ nocturn, în auzul tuturor, pentru ceea ce a fost bun sau rău în anul ce se încheie; activitatea cetelor de feciori care redau, printre altele, prin colinde şi numeroase acte rituale, drama naşterii şi morţii anuale a divinităţii adorate; stingerea luminilor în noaptea de Revelion, înfăţişând întunericul şi haosul desăvârşit de moartea divinităţii; aprinderea luminilor, care simbolizează naşterea divinităţii şi, o dată cu acesta, a timpului şi lumii înconjurătoare; credinţa deschiderii cerului; arderea comorilor şi vorbitului animalelor: alungarea spiritelor malefice prin zgomote şi încuratul cailor; purificarea prin scăldatul ritual şi botez; urările de sănătate şi belşug; Pluguşorul, Semănatul, Sorcova, Chiraleisa; încercarea norocului, aflarea ursitei, întocmirea calendarului, efectuarea observaţiilor astronomice şi meteorologice; împăcarea pricinilor şi săvârşirea actelor de toleranţă şi îngăduinţă; începerea simbolică a lucrului.

Etnograful Traian Herseni explică, totodată, că în gândirea populară, „orice început, fie viaţă, an, treabă, drum, căsătorie, moarte, adică de trecere sau schimbare a unei stări în alta... reprezintă o perioadă de criză, în care lupta dintre forţele răului şi binelui este inevitabilă”.

Practicile legate de cultul morţilor (aşteptarea morţilor cu mese întinse, pomeni date pentru anumite persoane moarte, purificarea mormintelor părăsite prin tămâiere etc.) se efectuau cu mare grijă pentru a câştiga, probabil, bunăvoinţa spiritelor morţilor, despre care se credea că revin printre cei vii în perioada dintre Crăciun şi Bobotează.

Excesele din noaptea de Revelion sunt ritualice 

Pentru sărbătorirea Revelionului, contemporanii noştri acordă o atenţie deosebită pregătirii unor mese bogate, ca şi muzicii şi altor mijloce de distracţie, fără a şti semnificaţiile acestora. Se pare că spectacolul „Periniţei” (muzică, reguli de joc) şi­ar avea originea în jocurile de la priveghiul de înmormântare. Acest microspectacol, comun ritualului de înmormântare a omului şi ritualului de îngropare şi înnoire a anului, este un aspect important al spiritualităţii arhaice româneşti. Excesele din noaptea de Revelion sunt, oricât de curios ar părea, supravieţuiri ale unor străvechi ospeţe rituale. După Mircea Eliade, abandonarea normelor în această noapte ar mima „dobândirea condiţiei seminţelor care se descompun în pământ părăsindu­şi forma pentru a da naştere unei plante noi”. Revelionul actual era şi, pe alocuri, mai este încă un ceremonial amplu de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie. Timpul obiectiv, care curge spre infinit, liniar şi fără întoarcere, era „oprit”, după 365 de zile, printr­un amplu scenariu ritual, era întors, precum ceasornicul, şi reluat sau repetat, din ziua Anului Nou, de la început. Întoarcerea simbolică a timpului în noaptea de Revelion a fost asimilată cu moartea divinităţii: timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după 365 de zile. 

Felicitările au rol magic

Pentru felicitările, urările întru mulţi ani, fericire şi sănătate, prosperitate ­ atât de frecvent rostite în zilele sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou ­ există argumente etnologice conform cărora urarea directă era considerată iniţial o vrajă: transmiterea sănătăţii, prosperităţii, fericirii, anilor mulţi, etc., prin puterea şi magia cuvântului. Urarea directă, dorinţă exteriorizată sub formă imperativă, se lega la omul primitiv de înclinarea acestuia de a valorifica vorbirea care se confunda cu obiectul însuşi. De aici, credinţa nemărginită în puterea cuvântului, care, numai fiind pronunţat, e în stare să provoace apariţia obiectului sau faptului dorit. Pe parcursul secolelor şi al mileniilor, urarea directă a fost intens cultivată, de vreme ce astăzi o întâlnim la orice pas. Urările conţin dorinţe pentru viitorul imediat: începutul unei zile, seri, nopţi (bună dimineaţa, bună ziua, bună seara, noapte bună), despărţirea pentru o perioadă de timp (drum bun, mergi sănătos, la revedere), începutul unei activităţi (succes, spor la treabă), marcarea unor momente importante din ciclul vieţii (naşterea, căsătoria).

 Alungarea spiritelor malefice

Între sărbătorile sorocite de tradiţie pentru alungarea spiritelor malefice şi sărbătorile de înnoire a timpului (cosmice, terestre, biologice, umane) există o strânsă legătură. Alungarea spiritelor malefice cuibărite în anotimpul friguros şi, mai ales, la debutul ciclului de sărbători menite să înnoiască anul se efectua cu predilecţie în perioada cuprinsă între Anul Nou şi Bobotează. Zgomotele provocate de bice, buhai, tobe, tălăngi, împuşcături, ca şi luminaţiile şi focurile din ajunul, noaptea şi ziua de An Nou sunt cunoscute într­un fel sau altul, în întreaga ţară. Aceasta este şi explicaţia, uitată sau ignorată, pentru petardele şi artificiile folosite şi astăzi în noaptea Anului Nou. Nelipsite din ritologia Anului Nou erau preocupările dacă ogoarele şi vitele vor da rod, dacă timpul va fi ploios sau secetos, călduros sau friguros, dacă va fi pace sau război etc. În noaptea de Anul Nou, uneori la Crăciun sau Bobotează, se întocmeau calendarele meteorologice din coji de nucă sau foi de ceapă.

În noaptea de Anul Nou se deschide cerul

Jocurile de noroc practicate în nopatea de Anul Nou (gajuri, zaruri, cărţi) au avut iniţial o încărcătură magică, întrucât participanţii interpretau şansa sau neşansa în raport cu norocul sau nenorocul pe care îl vor avea în noul an. În nopţile din sărbătorile de iarnă, bătrânii încercau să descifreze tainele cerului şi să găsească în mişcarea aştrilor sensuri pentru activitatea cotidiană. Credinţa că în nopţile sărbătorilor mari, de renovare a timpului calendaristic, se deschide cerul, moment când oamenii puteau cere să li se împlinească diferite dorinţe pentru anul nou, a fost consemnată în toate regiunile ţării. În nopţile sărbătorilor de Anul Nou se spunea, de asemenea, că vorbesc animalele, se aprind şi ard comorile.

Tema îngropării timpului consumat din care să încolţească apoi un nou an apare şi în zonele extracarpatice. Obiceiul, numit aici „Îngroparea anului”, se sărbătorea cu aceleaşi excese de mâncare, băutură şi distracţie în noaptea Anului Nou. De altfel, în Ţara Loviştei, batrânii numesc şi astăzi Revelionul cu o expresie de veche tradiţie: „Îngroparea anului”.

Ghicirea norocului

În alte zone, Transilvania, Moldova, Banat, Bucovina, supravieţuieşte „Vergelul feciorilor”, un ceremonial nocturn de aflare a norocului, în special a ursitei, organizat de ceata de feciori. La el participau, de la zonă la zonă, fie numai fete şi feciori necăsătoriţi, fie persoane diferite ca vârstă, sex şi statut social. În seara Ajunului Anului Nou, la sunetul buciumului şi al trâbiţei, se strângeau cu mic cu mare, toţi cei care doreau să participe la Vergelul Feciorilor. După cinstirea oaspeţilor, Vestitorul de Anul Nou sau Vergelatorul aşeza pe masă un ciubăr cu apă neîncepută în care participanţii aruncau câte un semn (inel, cercel, bumb, etc). Vergelatorul  bătea cu vergelele, beţişoare din lemn cu coaja verde, în marginea ciubărului, precum toaca la biserică, şi recita un colind ­urare de bunăstare în noul an. Un băiat neprihănit, de zece-­treisprezece ani, scotea din ciubăr primul obiect care, după ce era recunoscut de proprietarul său, era interpretat de Vergelator  care îi spunea că norocul îl va aduce Sfântul Vasile, sărbătorit prima zi a anului. Operaţiunea se repeta, cu bună dispoziţie, după acelaşi scenariu, până terminau de scos obiectele din apă şi se încheia apoi cu o petrecere, joc şi voie bună. Vergelul Feciorilor supravieţuieşte astăzi în noaptea de Revelion sub forma jocurilor de noroc (cărţi, zaruri, table, ruletă), a plăcintei cu surprize, a iadeşului şi altor acte de divinaţie (ghicire a norocului).

 Sorcova

Sorcova o găsim la toate popoarele din cele mai vechi timpuri. În loc de băţul împodobit cu flori de foiţă colorată, cum este la noi, la români, se mergea pe la case cu ramuri de măslin sau de laur, pentru a se face urări de Anul Nou. Înainte, sorcova se facea din mlădiţe de copaci (de obicei meri sau trandafiri), care se puneau în noaptea de Sf. Andrei în apă, iar de Anul Nou, dacă înfloreau, aduceau mult noroc. Astăzi se pune, în loc de crenguţe, grâu în ghivece sau în farfurii care, după ce creşte verde şi frumos, se dăruieşte de Anul Nou celor dragi, făcându-li-se urări sau se păstrează în casă ca semn al viitorului belşug. Cuvântul "sorcova" este de origine slavă (sorok - 40, numărul corespunzând exact cu cele 40 de lovituri ce se dau cu sorcova asupra celui căruia i se urează, în timpul recitării colindului).

Plugul şi pluguşorul copiilor

În ajunul Anului Nou, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curând însuraţi pleacă cu Plugul - străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Urarea de pluguşor este de fapt un adevărat poem care deschide cu har, recurgând la elemente fabuloase, toate muncile agricole. Obiceiul contribuie la veselia generală a Sărbătorilor de Anul Nou, colorând desfăşurarea acestei sărbatori cu acele elemente care ilustrează una dintre principalele ocupaţii ale poporului nostru - agricultura.

Pluguşorul copiilor este tot un obicei străvechi agrar. În ajunul Anului Nou, cetele de copii intră din casă în casă să ureze, purtând bice (harapnice) din care pocnesc, clopoţei, tălăngi etc. Urarea este un lung poem în versuri, care prezintă succesiunea muncilor agricole - de la aratul ogorului până la coptul colacilor.

Jocul caprei

Capra (Turca, în Transilvania) a fost socotită de români ca animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. Jocul „caprei" (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare, jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul „caprei”.

În zilele noastre, jocul a rămas un pretext pentru una dintre tradiţionalele manifestări artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, ştergare în culori vii, uneori stridente, pentru înveselirea gospodarilor şi pentru urări bune cu prilejul Anului Nou. În satele şi comunele maramureşene se practică "două tipuri distincte de "capră": - jocul caprei - bazat numai pe acompaniament muzical (la Ieud, un singur fluieraş; la Botiza, patru sau şase fluieraşi) - jocul caprei inclus într-un spectacol popular complex. Ca şi celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul Sărbătorilor de iarnă, şi în jocul caprei şi-au făcut loc, pe lângă măştile clasice (capra, ciobanul, ţiganul), măştile de draci şi moşi care, prin strigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Ma, 24 Mai 2022
Euro   Euro   EUR   4.9457   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.6170   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7676   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.7889   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2418   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6059   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5287   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   128.6800   Scădere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că Uniunea Europeană va reuşi să scape de dependenţa de gazul rusesc?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter