myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. ANUNȚ. Se va putea schia și în partea inferioară a Masivului Postăvarul

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

De mâine, 15 ianuarie, ora 9.00, se va putea schia și pe pârtiile din zona inferioară a Masivului Postăvarul.

„Având în vedere că în ultimele zile ne-au ajutat și condițiile meteo, de mâine putem deschide și două pârtii din partea inferioară a Masivului Postăvarul, este vorba de Drumul Roșu și SubTeleferic. Odată cu deschiderea acestor pârtii presiunea care exista pe domeniul schiabil din Poiană se reduce semnificativ, astfel încât schiorii, pe de o parte, pot coborî până în Poiană și nu mai sunt obligați să utilizeze doar telescaunul, iar, pe de altă parte, există pârtii și pentru începători, dar și pentru avansați pe care aceștia pot schia", a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Se schiază, în continuare, pe pârtiile deschise deja, zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu,  pârtiile Doamnei, Kanzel și Ruia, precum și pe pârtia Stadion.

Starea pârtiilor este bună, mai ales că în aceste zile au fost temperaturi negative și a nins. Stratul de zăpadă are o grosime de 30-40 de centimetri. Azi-dimineață, temperatura a fost de minus 10 grade Celsius în zona domeniului schiabil.

Funcționează următoarele instalațiile de transport pe cablu, cele două telecabine, Kanzel și Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiul Stadion. Rămân în continuare închise pârtiile Sulinar și Bradul, ,,S”-ul mare și zona inferioară a pârtiei Lupului.

În această perioadă, în timpul săptămânii, de luni până joi, schiorii beneficiază de reducerea transportului pe cablu. Astfel, pentru telecabina Capra Neagră și telegondolă, în loc de 6 puncte vor fi anulate 5, pentru telecabina Kanzel, se vor anula 4 puncte în loc de 5, iar la telescaunul Ruia, 3 în loc de 4.

Valabilitatea punctelor rămase pe ski-pass-urile din sezonul 2019-2020 se prelungește automat până în 28 martie 2021. Mai multe informații AICI

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
deepawali

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Lun, 08 Mar 2021
Euro   Euro   EUR   4.8838   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1118   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6917   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4060   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2309   Stagnare
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2419   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4970   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   132.9700   Scădere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Anunturi MyTEX
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Va scădea numărul cazurilor de Covid-19 dacă ora de interdicție de ieșire din case devine 22.00 în loc de 23.00?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter