Poze
Video
|
|
A încercat să-şi facă datoria de pădurar, însă a fost bătut crunt şi sechestrat de mai multe persoane prinse la tăiat ilegal de arbori. Este vorba despre un angajat al Ocolului Silvic Reghin din cadrul Direcţiei Silvice Mureş.
În timp ce se afla în patrulare prin pădure, bărbatul a surprins grupul de hoţi tăind ilegal arbori din cantonul silvic 3 Cozma, de pe raza localității Tonciu, județul Mureș. Indivizii se aflau la furat cu două căruţe. Astfel, unul dintre atelaje a plecat de la faţa locului, în timp ce pe al doilea pădurarul a încercat să-l imobilizeze şi să-i identifice pe ocupanţi.
„În acel moment, acesta a fost lovit din spate cu un obiect metalic, în zona capului, provocându-i-se leziuni. Ulterior, Ioan N. a fost lovit de mai multe persoane cu obiecte contondente, provocându-i alte leziuni la nivelul brațelor, piciorului, trunchiului și în zona feței. Angajatul Romsilva a fost imobilizat timp de 20 de minute de către grupul de suspecți, împiedicându-l să folosească telefonul mobil pentru a solicita ajutor”, se explică într-un comunicat remis astăzi de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.
În urma gravului incident, pădurarul a fost internat în stare gravă la Spitalul Municipal Reghin, iar poliţiştii fac cercetări, pentru a-i identifica pe agresori.
Conform Romsilva, „de la începutul acestui an, alți 31 de angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva au fost agresați de către hoții de lemne sau de braconieri, în cursul acțiunilor de pază a pădurilor. Dintre aceștia, 12 au necesitat îngrijiri medicale, unul fiind împușcat, iar într-un alt caz, pădurarul fiind deposedat prin forță de arma de serviciu”.
![]() |
Euro | EUR | 4.8744 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0456 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6469 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4299 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2309 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.1916 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4922 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 134.4200 |
![]() |