Poze
Video
|
|
Un autoturism în care se aflau trei adulți și doi copii a intrat într-un parapet, în această dimineață, pe DN 1, între localitățile Șercaia și Mândra. Accidentul a avut loc în jurul orelor 5.30 și s-a soldat cu rănirea a doi dintre adulți și a copiilor, care au fost transportați la spital.
„Unul dintre adulți este în stare gravă, acesta suferind un traumatism cranio cerebral sever. Bărbatul era inconștient și a fost intubat", a informat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
La locul accidentului s-au deplasat un echipaj cu apă și spumă, două echipaje SMURD și două echipaje se la Ambulanță.
Update:
Un bărbat în vârstă de 66 ani, din județul Neamț, care conducea un autoturism pe DN 1, la km. 225+700m, la ieșire din localitatea Șercaia spre Făgăraș, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare și a lovit parapetul metalic aflat pe marginea părții carosabile, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legala la finalizarea anchetei.
![]() |
Euro | EUR | 4.8738 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0148 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.5099 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.5251 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2310 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.1808 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4919 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 136.4100 |
![]() |
Comentarii