myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Ordin de protecție emis de urgență, azi-noapte

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au emis, azi-noapte, un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat din Beclean, după ce acesta și-ar fi bătut concubina în vârstă de 21 de ani.

De asemenea, agenții efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”.

„În fapt, la data de 08 ianuarie 2021, în jurul orei 00.50, polițiștii au fost sesizați de către o tânără, în vârstă de 21 ani, din localitatea Beclean, judeţul Braşov, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubinul său.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul în cauză, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unor discuţii în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în timp ce se aflau la domiciliul comun”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.

Ordinul de protecție provizoriu este valabil 5 zile.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
deepawali

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Vi, 05 Mar 2021
Euro   Euro   EUR   4.8831   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0924   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6478   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4065   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2309   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2197   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4967   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   133.3300   Scădere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Anunturi MyTEX
Anunturi MyTEX

Va câştiga Corona Braşov în acest sezon Erste Liga la hochei pe gheaţă?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter