Poze
Video
|
|
Un accident rutier a avut loc, în această seară, pe DN 73A, între stațiunea Predeal și Râșnov. Din primele date, au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism și un autocamion. Ar fi rezultat două victime.
Traficul este blocat, conform purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Update:
Potrivit plt. maj. Luiza Dănilă un bărbat de aproximativ 35 de ani ar fi suferit traumatism toracic, o femeie de aproximativ 35 de ani - traumatism cranio-cerebral și un copil de aproximativ 1 an - traumatism cranio-cerebral. Un alt copil, de 4 ani, nu are mărci traumatice. Forțele alocate: o autospecială de stins incendii cu apă și spumă de la Secția Predeal, 2 echipaje SMURD și 2 echipaje SAJ.
„Pe DN 73A, la km 3, între stațiunea Predeal și stațiunea Râșnov, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism și un autocamion.
Patru persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier. Traficul este, în continuare, blocat", a informat și agentul principal de poliție Nadia Olaru, în jurul orei 19.30.
![]() |
Euro | EUR | 4.8838 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.1118 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6917 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4060 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2309 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.2419 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4970 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 132.9700 |
![]() |