myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Județul BRAȘOV. Încă o alertă falsă de sechestrare!

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

După alerta falsă dată de două fete din Tărlungeni care susțineau că sunt lipsite de libertate în mod ilegal de persoane necunoscute, polițiștii brașoveni s-au confruntat și ieri cu un apel fals la 112, prin care au fost sesizați cu privire la o așa-zisă sechestrare.

„La data de 15 iunie 2021, în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de către o persoană de sex masculin, cu privire la faptul că ar fi lipsită de libertate într-un imobil din localitatea Cincu, județul Brașov. În temeiul sesizării, au fost demarate, de îndată, procedurile legale în astfel de cazuri, polițiștii reușind să identifice apelantul în persoana unui bărbat în vârstă de 37 ani, din localitatea Cincu, județul Brașov, ulterior acesta fiind depistat într-un bar din localitatea de domiciliu”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Cadrele de poliție au constatat că, bărbatul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a apelat la 112 pentru a alerta inutil forțele de ordine cu privire la faptul că ar fi sechestrat.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu amendă în valoare de 2.000 lei.

„Reamintim tuturor cetățenilor faptul că Sistemul Național Unic pentru Situații de Urgență este destinat unor urgențe reale. Sesizarea unor aspecte grave, dar care nu sunt reale se pedepsește conform legii. Atragem atenția asupra faptului că sesizarea unei false infracțiuni conduce la angrenarea unor forțe și mijloace sporite, în detrimentul unei situații reale urgente, cu potențiale consecințe grave asupra vieții sau sănătății unei persoane”, a transmis comisarul de poliție.

VEZI ȘI:

VIDEO. A fost alertă la nivelul IPJ BRAȘOV, după o sesizare de lipsire de libertate în mod ilegal... făcută din amuzament

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Willy
0 #1 Willy 16-06-2021 18:03
As cam zice ca este propaganda USERIST PLUSISTA a la gargaragiul Stelian Ion, impostorul ministru al Justitiei, in urma careia sa nu isi mai poata lua lumea cartela prepay, decat cu buletinul. Pam, pam! Ca asta e problema lui. El nu se deranjeaza cu dosarele privind: Revolutia, Mineriada, Colectiv, #10august.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
Comparty

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Vi, 30 Iul 2021
Euro   Euro   EUR   4.9198   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1348   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7754   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5704   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2312   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3243   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5154   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   137.6500   Creștere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Coronavirus Preturi Nesimtite
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Consideraţi firesc ca persoanele vaccinate să beneficieze de mai multe drepturi decât cei nevaccinaţi?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter