myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Cu video EXCLUSIV. BRAȘOV. Tânărul arestat alături de iubita minoră, după OMORUL de pe str. Carpaților, a fost condamnat definitiv / Ce sperase să obțină în instanță

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Tânărul acuzat că, alături de o minoră de 17 ani, au tâlhărit și au omorât un bărbat, în luna aprilie a anului trecut, într-un bloc de pe str. Carpaților din Brașov, a fost condamnat definitiv, astăzi, de Curtea de Apel Brașov.

În fapt, instanța a respins cererea formulată de inculpatul Paul Călin Tudor, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute de prima instanţă din infracţiunile de omor calificat şi tâlhărie calificată în infracţiunile de omor și complicitate la infracţiunea de furt calificat și a menținut pedeapsa dată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Astfel, pentru faptele sale, inculpatul (care pe atunci avea 23 de ani) are de executat o pedeapsă de 16 ani de închisoare, din care se deduce perioada petrecută în stare reținere și de arest preventiv (12 aprilie 2021 - la zi). Sentința este definitivă.

Complicea lui, O.M.P., a fost condamnată de TMFBv la măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 7 ani.

Cei doi ar fi planificat să tâlhărească victima, un bărbat de 46 de ani, dar au ajuns s-o omoare, prin înjunghiere.

Niciunul dintre ei nu avea antecedente penale. El lucra pe post de operator presă la o societate comercială. Era necăsătorit la momentul respectiv, dar avea un copil.

Victima, abordată pe internet

Anchetatorii au stabilit că fata de 17 ani ar fi luat legătura pe internet cu bărbatul de 46 de ani și ar fi convenit să meargă la el acasă, posibil sub pretextul că îi va face masaj, contra unei sume de bani. Planul era, însă, de a-l tâlhări pe bărbat. Astfel, la domiciliul lui a mers și tânărul de 23 de ani, care l-a înjunghiat pe brașovean de trei ori, în zona toracelui, după care cei doi iubiți au fugit cu bunuri sustrase din locuința victimei. În timpul unei percheziții, anchetatorii ar fi găsit carduri, acte și un laptop al victimei.

„La data de 08 aprilie 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie din municipiul Brașov, cu privire la faptul că pe scara imobilului unde locuiește se află o persoană de sex masculin în stare de inconștiență, ce prezintă urme vizibile de violență. La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiștii brașoveni, care au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, în vârstă de 46 ani, cadrele medicale sosite la fața locului declarând decesul acesteia.
Din primele cerecetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că victima prezenta mai multe leziuni la nivelul pieptului, ce ar fi putut fi provocate cu un obiect tăietor – înțepător.
Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, s-a constituit echipa operativă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Săcele în vederea efectuării cercetărilor și identificării autorului.
În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii au identificat autorul faptei în persoana unui tânăr, în vârstă de 23 ani, din județul Olt, stabilindu-se faptul că acesta ar fi fost ajutat de o altă persoană, o tânără, în vârstă de 17 ani din municipiul Brașov.
În continuare, polițiștii au stabilit faptul că, tânăra ar fi postat pe o pagină de internet un anunț pentru găsirea unui loc de muncă, fiind abordată în acest sens de către victimă.
La data de 8 aprilie 2021, tânăra, împreună cu bărbatul în vârstă de 23 ani, între cei doi existând o relație de prietenie, s-ar fi deplasat la domiciliul persoanei vătămate, unde, tânărul, folosindu-se de un obiect tăietor – înțepător, i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri la nivelul pieptului, ulterior cei doi sustrăgând mai multe bunuri din interiorul locuinței”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan, după arestarea inculpaților.

Despăgubiri pentru băiatul victimei

În urma victimei a rămas un copil în vârstă de 14 ani, căruia inculpații vor avea să-i plătească despăgubiri.

Potrivit sentinței TMFBv, vor avea să-i achite, în solidar (minora prin familia ei), 26.000 euro sau echivalentul în lei la cursul oficial de schimb al BNR la data plăţii, cu titlu de daune morale.

VEZI ȘI:

EXCLUSIV. BRAȘOV. Tânărul și minora arestați pentru OMORUL de pe str. Carpaților au fost condamnați / Victima fusese abordată pe internet

Update. BRAȘOV. OMOR într-un bloc de pe str. Carpaților

Update. BRAȘOV. Arest preventiv pentru minora și tânărul acuzați de OMORUL de pe str. Carpaților

BRAȘOV - VIDEO. Cuplu reținut după OMORUL de pe str. Carpaților / Sub ce pretext a mers fata la domiciliul victimei!

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 05 Aug 2022
Euro   Euro   EUR   4.9264   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.8175   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8439   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.0450   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2503   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.7386   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5188   Stagnare
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   124.8100   Creștere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că autorităţile ar trebui să ia măsuri pentru încurajarea natalităţii?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter