myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

RĂZBOI ÎN UCRAINA. ZIUA A 37-A. UPDATE 6. Crizele văzute de Putin / După ruși, potopul...

  • Apreciez !Nu-mi place !-6
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

UPDATE 6. Kremlinul a punctat, astăzi, în urma atacurilor elicopterelor ucrainene asupra unui depozit de carburant din Rusia - Belgorod (vezi mai jos), că acest lucru împietează asupra negocierilor pentru pace. Punctul de vedere este al lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. 

.................................................................................................................

UPDATE 5. Jurnaliști ruși de investigație susțin că președintele Vladimir Putin este însoțit de zece medici în călătorii,  el însuși fiind interesat de medicina alternativă - de exemplu, să facă băi cu extract din coarne de cerb, potrivit Antena 3.

Serghei Șoigu, pe atunci șef al Ministerului Situațiilor de Urgență, a fost primul din elita rusă care a devenit interesat de băile cu extract de coarne. La mijlocul anilor 2000, l-a adus pentru prima dată pe președinte în Altai și l-a convins de beneficiile procedurii - se presupune că îmbunătățește funcționarea sistemului cardiovascular și întinerește pielea.

Cerbul este animalul cel mai important în medicina orientală, fiind considerat drept vietatea cu cea mai mare energie Yang. În China şi Coreea de Sud, cornul de cerb şi căprioară se bucură de maximă preţuire.

Extractul din corn de cerb şi-a câştigat renumele de a spori atât puterile trupului, cât şi ale spiritului. Chinezii şi coreenii îl consumă ca ingredient minune în băuturi tonice şi ceaiuri la începutul iernii pentru a se proteja împotriva gripei şi a răcelilor.

Chinezii spun că extrasul din corn de cerb conţine, printre altele: o substanţă care protejează fluidele organismului de enzimele distructive, lipide pentru crearea de celule şi sporirea energiei, agenţi puternici antiinflamatori, fosfor care ajută la consolidarea şi creşterea oaselor şi a dinţilor, magneziu pentru nervi şi muşchi şi ajutarea celulelor să se refacă. În rezumat, extractul din corn de cerb creşte vitalitatea, alungă oboseala şi are proprietăţi spectaculoase împotriva îmbătrânirii.

.................................................................................................................

UPDATE 4. Un consilier al primarului din Mariupol, Petro Andryushchenko, a acuzat, astăzi, forțele ruse că împiedică „accesul la viață” pentru locuitorii aflați în adăposturi, punctând: „Orașul este închis, fiind extrem de periculos pentru civili să iasă cu propriile mijloace de transport. Apoi, de ieri, ocupanții refuză categoric sosirea ajutoarelor umanitare și împărțirea lor în cartiere”.

Circa 160.000 de persoane s-ar mai afla, în prezent, în orașul port asediat.

.................................................................................................................

UPDATE 3. Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat că Vladimir Putin este un „om într-o cuşcă pe care şi-a construit-o singur”, el subliniind că Rusia este acum o „ţară mai mică”, după invazia din Ucraina.

„Preşedintele Putin nu este forţa pe care obişnuia să fie. Acum este un om într-o cuşcă pe care şi-a construit-o singur. Armata lui este epuizată, a suferit pierderi semnificative. Reputaţia acestei mari armate a Rusiei a fost distrusă. Nu numai că trebuie să trăiască cu consecinţele a ceea ce face Ucrainei, dar trebuie să trăiască şi cu consecinţele a ceea ce a făcut propriei sale armate”, a afirmat Wallace, potrivit BBC.
 
De asemenea, Wallace a punctat că forţele ruse par să se regrupeze şi să-şi îndrepte atenţia către sudul şi estul Ucrainei: „Am mai văzut asta. Mereu este mai rău. Se îndreaptă spre mai multe atacuri civile, mai multe zone civile”.

.................................................................................................................

UPDATE 2. Un responsabil rus a acuzat, astăzi, Ucraina că a atacat cu elicoptere un depozit de petrol în orașul Belgorod, situat în vestul Rusiei, la circa 40 de kilometri de frontiera ucraineană.

Din această cauză, s-a produs un incendiu, a spus Viatcheslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, pe contul său de Telegram.

Într-o altă postare, el a menționat că doi angajați ai depozitului au fost răniți și că, acum, 170 de pompieri au fost mobilizați pentru a stinge focul. 

.................................................................................................................

UPDATE 1. Joe Biden, președintele SUA, a declarat referitor la Vladimir Putin: „Pare să se fi autoizolat şi există unele indicii că şi-a concediat sau plasat în arest la domiciliu unii consilieri... Dar nu vreau să acord atât de multă încredere acestor informaţii acum”.

În acelaşi timp, Joe Biden s-a declarat „sceptic” cu privire la anunţurile Rusiei privind o retragere parţială a trupelor sale pentru a-şi concentra ofensiva în Ucraina asupra regiunii Donbass, în estul ţării: „Este o întrebare deschisă dacă el chiar se retrage”.
.................................................................................................................

UPDATE. Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski a anunţat că a demis doi oficiali ai serviciilor de securitate, pe care i-a numit „trădători”. Cei doi sunt şeful serviciului intern de securitate Andrei Naumov şi şeful serviciului de securitate din Kherson, Serghei Krivoruhko.

„Cei care încalcă jurământul militar de credinţă faţă de poporul ucrainean vor fi inevitabil lipsiţi de grade militare înalte. Generalii la întâmplare nu au ce căuta lângă noi”, a relatat Zelenski, care a mai spus: „Invadatorii au încercat să pătrundă şi să pună piciorul în casa noastră din diferite direcţii - de pe pământ, din cer, din mare. Se târăsc, zboară, navighează. Au atât de mult rău, atât de multă sete de distrugere încât ne aminteşte nu de oameni, ci de ceva din altă lume. Monştri care ard şi jefuiesc, care atacă şi fac crime. Himere ale infernului”.

.................................................................................................................

„După criza alimentară, va urma un nou şi inevitabil val migrator, în principal către ţările europene”, a declarat Vladimir Putin la o reuniune prin videoconferinţă având ca temă situaţia industriei aeronautice în contextul sancţiunilor occidentale impuse Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei, așa cum a informat EFE.

Putin a acuzat Occidentul că „ia decizii una după alta care împing economia mondială într-o criză şi conduc la distrugerea reţelelor logistice şi de producţie. Criza va conduce de asemenea la o creştere a inflaţiei globale şi la o agravare a inegalităţii, cu o reducere a bunăstării a milioane de persoane în ţările sărace, până la tragedia unei foamete masive”.

Președintele Rusiei consideră că ţările europene „ignoră interesele propriilor cetăţeni doar pentru a le da satisfacţie stăpânilor lor de cealaltă parte a oceanului” şi mizează pe un populism fals prin care îndeamnă oamenii „să mănânce mai puţin, să se îmbrace mai gros, să facă economii cu încălzirea şi să renunţe la călătorii”.

El a estimat că renunţarea la gazul rusesc va însemna pentru Europa „o dezindustrializare masivă şi distrugerea de locuri de muncă”, concomitent cu „creşterea costurilor combustibililor şi electricităţii, a cheltuielilor cu utilităţile şi scăderea drastică a nivelului de trai al cetăţenilor”.

De asemenea, Putin a acuzat Statele Unite că încearcă să profite de pe urma actualei instabilităţi mondiale, cum au mai făcut „în Primul şi al Doilea Război Mondial şi în agresiunile lor contra Iugoslaviei, Irakului, Siriei şi altele”.

Părăsind centrala nucleară de la Cernobîl, forțele ruse au luat, drept ostatici, membri ai Gărzii Naționale. Nu se știe câți soldați ucraineni sunt prizonieri.

În plus, înaintea plecării, soldații ruși au început să jefuiască totul, luând cu ei computere, chiar și ibrice și cafetiere. De asemenea, au jefuit hotelul din apropierea centralei nucleare, scoțând toate ustensile de bucătărie de prin sertare - de la furculițe, linguri, până la pahare.

În curs de actualizare.

CITEȘTE ȘI: RĂZBOI ÎN UCRAINA. ZIUA A 36-A. UPDATE 6. Deputat PSD, cu referire la Zelenski... / Ce se (mai) întâmplă la Cernobîl?!

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
+3 #1 Raoke Kaka 01-04-2022 08:48
Sa se bata pina le zicem noi ”STOP”! In schimb am citit niste stiri mai interesante. Cum ar fi faptul ca mujicii vor ruble pe materiile prime, NU TOATE, exportate. da, da, Belgia importa, la greu, diamante de la mujici. Cand este vorba de profituri uriase, pentru marii bogatani, nu mai este cu ”blocada” economica.
Ca vor folosi si alte monede in afara de dolari, in relatiile cu tarile BRICS.
Era si timpul. Deci se vor usura, CU BOLTA, pe SWIFT si pe dolari.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 12 Aug 2022
Euro   Euro   EUR   4.8909   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7450   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7696   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.0380   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2455   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.7206   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5007   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   124.3800   Scădere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că şi primarul Coliban este vinovat de mirosurile din oraş?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter