Poze
Video
|
|
În această dimineață, în jurul orei 05.00, pompierii brașoveni au fost anunțați cu privire la izbucnirea unui incendiu, într-un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de pe Bulevardul Gării.
„La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD. Când au ajuns echipajele de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta în bucătaria apartamentului și s-a intervenit prompt pentru stingerea acestuia. Două persoane care se aflau în cameră au fost salvate de către pompieri. Incendiul a fost lichidat înainte să se extindă și la alte apartamente. Alte 5 persoane care aflau la etajul superior s-au autoevacuat. Au ars elemente de mobilier si aparatură electrocasnică din bucătărie”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
Din fericire, în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime!
Incendiul ar fi pornit de la o lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată.
Pentru a preveni astfel de evenimente, reprezentanții ISU Brașov vă recomandă:
-nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
-stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
-asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un
suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară
fierbinte;
-așezați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;
-nu vă aplecați deasupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;
-nu puneți lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii mici şi
animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
-nu adormiţi cu lumânările aprinse.
FOTO - ARHIVĂ
![]() |
Euro | EUR | 4.9491 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.5463 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6256 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9573 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2471 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3557 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5304 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 130.0000 |
![]() |