Poze
Video
|
|
Un tânăr care s-a urcat la volan băut și fără permis a ajuns cu mașina în gardul unei case din Codlea, jud. Brașov, apoi a abandonat-o. S-a întâmplat ieri noapte.
„În fapt, la data de 30 august 2022, în jurul orei 01.15, un tânăr în vârstă de 22 ani care a condus un autovehicul pe strada Scheilor din municipiul Codlea, județul Brașov, a lovit gardul unui imobil, în urma evenimentului rutier rezultând doar pagube materiale, fără victime. Conducătorul auto a abandonat autovehiculul în cauză, fiind identificat și depistat de către polițiștii brașoveni la scurt timp după producerea evenimentului rutier.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,14 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe tânăr și i-au deschis dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
![]() |
Euro | EUR | 4.9491 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.5463 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6256 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9573 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2471 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3557 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5304 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 130.0000 |
![]() |