myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

IPJ Brașov: „Respectarea legislației rutiere salvează vieți" / Anul acesta, 19 oameni au murit și peste 70 au fost răniți grav în accidente rutiere, în județ

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Conform statisticii Poliției Județene Brașov, 19 persoane au decedat, iar 73 au fost rănite grav în accidente rutiere produse în județul Brașov, în perioada 1 ianuarie – 31 august a acestui an.

„Comparativ cu anul 2021, în anul 2022 a fost înregistrată o scădere de 9 accidente rutiere (-12 persoane decedate și -10 persoane rănite grav)", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.

Respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru, au subliniat reprezentanții Poliției Județene Brașov.

Principalele cauze ale accidentelor grave

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave au fost viteza neadaptată la condițiile de drum (pe fondul nerespectării acestei reguli de circulație fiind înregistrate 21 de accidente rutiere, soldate cu decesul a 5 persoane și rănirea gravă a 17 persoane) și abateri săvârșite de către bicicliști (fiind înregistrate 12 accidente rutiere, în care a fost implicată această categorie de conducători, fiind soldate cu decesul a 2 persoane și rănirea gravă a 10 persoane).

Printre principalele cauze se numără și neacordarea priorității vehiculelor (fiind înregistrate 11 accidente rutiere, soldate cu rănirea gravă a 11 persoane), neacordarea priorității pietonilor ( fiind înregistrate 9 accidente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea gravă a 8 persoane) și traversarea neregulamentară (fiind înregistrate 8 accidente rutiere, soldate cu decesul unei persoane și rănirea gravă a 7 persoane).

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în perioada 1 ianuarie – 31 august, au fost desfășurate 3.289 acțiuni, dintre acestea 587 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive, 492 privind regimul legal de viteză, 118 privind verificarea modalității de respectare a normelor legale în vigoare de către conducătorii de bicicletă și motocicletă, 150 privind depășirea neregulamentară, 122 neacordare prioritate pietoni și vehicule și 110 privind legalitatea transportului rutier public de persoane.

Peste 39.000 de sancțiuni

Conform statisticii deținute la nivelul IPJ Brașov, pentru perioada 1 ianuarie – 31 august, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare au fost aplicate 39.652 sancțiuni contravenționale, dintre care 37.008 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de vehicule și 2.644 sancțiuni contravenționate pentru abateri săvârșite de către alți participanți la trafic. Dintre cele 37.008 sancțiuni contravenționale aplicate pentru săvârșirea de abateri la regimul rutier de către conducătorii de autovehicule, 14.243 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5.726 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 1.089 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 854 pentru folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive “mâini libere”, 516 pentru deficiențe tehnice periculoase sau lipsa inspecției tehnice periodice, 120 pentru neoprirea la nivel cu calea ferată, 743 pentru nerespectarea regulilor de circulație privind efectuarea manevrei de depășire, 276 pentru neacordarea priorității pietonilor și 168 pentru neacordarea priorității vehiculelor. 

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale aplicate pentru săvârșirea de abateri la regimul rutier de către alți participanți la trafic, dintre cele 2.644 sancțiuni contravenționale aplicate, 1.051 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale de către pietoni și 1.263 pentru nerespectarea prevederilor legale de către bicicliști.

Aproape 5.500 de permise reținute

De asemenea, au fost reținute 5.489 permise de conducere, dintre care 1.142 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 906 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 566 pentru efectuarea manevrei de depășire în mod neregulamentar și 158 neacordare prioriate pietoni. Totodată, polițiștii brașoveni au reținut 2.916 certificate de înmatriculare/înregistrare.  În perioada analizată, au fost înregistrate 605 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 227 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 118 pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și 155 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere ( fapte prevăzute și pedepsite de art. 335, alin. (1) și alin. (2). 

Polițiștii rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul IPJ Brașov desfășoară, în permanență, acțiuni pe linie rutieră, acestea având scopul de preveni evenimentele rutiere și de a asigura un climat optim de siguranță rutieră.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Lun, 06 Feb 2023
Euro   Euro   EUR   4.9036   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.5570   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4789   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9186   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2392   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3896   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5072   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   125.6900   Scădere
Anunturi MyTEX

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter