myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

BRAȘOV. Dan Gârtofan, al treilea în Raliul Moldovei

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Dan Gârtofan și Tudor Mârza (Skoda Fabia R5) au terminat pe podium, pe locul 3, și runda a treia a Campionatului Național de raliuri, care a avut loc în week-end la Bacău.

În condițiile în care Simone Tempestini a lipsit, victoria a fost a lui valentin Porcișteanu, în timp ce Adrian Răspopa a ocupat poziția secundă.

„O cursă frumoasă. Foarte cald, probe interesante, dar și dure, mai ales cele din prima zi. Au fost destul de mulți bolovani care nu erau stabili, ci se tot mișcau odată cu trecerea fiecărui concurent. Am avut un start bun, un ritm O.K. vineri. Din păcate, sâmbătă dimineață nu m-am simțit prea bine fizic, astfel că nu am putut să pilotez așa cum ar fi trebuit. Mai ales că au fost niște probe complicate, cu multe porțiuni în care trebuia să-ți asumi anumite riscuri pentru a obține cel mai bun timp. Am ales să nu riscăm, în condițiile în care peste câteva zile avem o nouă rundă în Balkan Rally Trophy, la Sliven. După prânz am fost mai O.K., am reușit timpi mai buni, drept dovadă că am câștigat și două probe speciale, dintre care una a fost Power Stage. Este important că am terminat raliul cu bine, că am luat suficiente puncte care să ne mențină în top în clasamentul general. Mașina a funcționat perfect, colaborarea cu Tudor la fel, echipa tehnică a fost din nou la înălțime, astfel că abia așteptăm Rally Sliven, o nouă aventură a noastră în ERT”, a spus „Giri”.

În perioada 28-30 iunie, Dan Gârtofan și Tudor Mârza vor participa la Rally Sliven în Bulgaria, penultima etapă din cadrul calendarului ERT - Balkan Trophy 2019, competiție în care cei doi sunt pe primul loc la general în acest moment.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 24 Mar 2023
Euro   Euro   EUR   4.9255   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.5904   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6013   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9881   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2437   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3324   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5183   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   126.6800   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeți că programul guvernamental „50/20”, cu privire la cei ce găzduiesc refugiați ucraineni, va fi stopat?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter