myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

ANAF vrea să anuleze „datorii” pe ultimii trei ani, inventate tot de Fisc

  • Apreciez !Nu-mi place !+1

Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat pe site-ul propriu un proiect de lege cu un articol unic, privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS),  însă numai pentru anumite categorii de persoane, cărora Fiscul le-a impus nejustificat plata pe ultimii trei ani.
Actul normativ vine să completeze ordonanța de modificare a Codului fiscal, aprobată recent, despre care ați putut citi într-un număr anterior al cotidianului, prin care se menționează explicit categoriile de persoane care vor fi scutite de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și categoriile de venituri care nu vor datora contribuție: copiii, până la 18 ani, tinerii până în 26 ani (dacă își continuă studiile sau provin din sistemul de protecție a copilului), persoanele cu handicap, coasigurații fără venit, beneficiarii unor legi speciale (veterani de război, deținuți, deportați și persecutați politic, răniți în Revoluție, „novembriștii” brașoveni), bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate, femeile însărcinate și lăuzele, dar toți aceștia dacă nu realizează (alte) venituri asupra cărora se datorează contribuția.
Decizia de anulare a CASS aferente perioadei ianuarie 2012 - ianuarie 2015 vine, în primul rând, în condițiile în care mii de minori au primit decizii de impunere a plății contribuției pentru veniturile obținute din dobânzile realizate pentru alocațiile primite de la stat și păstrate în conturile bancare.

Completează modificarea Codului Fiscal
Situația a fost generată - explică cei de la Finanțe - pentru că în OUG nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Codului fiscal, prin care, începând cu 1 iulie 2012, au fost preluate din Legea nr. 95/2006 contribuțiile de asigurări sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizează venituri impozabile, dar și de către persoanele fizice care nu obțin venituri. Însă atunco nu au fost preluate și prevederile de la art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 care stabilesc că anumite categorii de persoane beneficiază de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără plata contribuției, dacă nu realizează alte venituri.
Noul proiect de lege pus în dezbatere publică de MFP este gândit doar să corecteze situația din ultimii trei ani, având în vedere că prevederile ordonanței de urgență recent adoptate nu se pot aplica retroactiv. Proiectul de lege enumeră aceleași categorii de persoane și de venituri scutite, prin preluarea în Codul Fiscal a art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Nu scăpați de drumuri și de birocrație
Reglementările propuse acum de MFP stabilesc că, dacă organul fiscal competent a emis și comunicat decizia de impunere prin care a fost stabilit CASS, acesta va emite și va comunica, din oficiu, o decizie de anulare a contribuției de asigurări sociale de sănătate. În schimb, în cazul în care decizia de impunere a fost emisă de organul fiscal, însă nu și comunicată, contribuția datorată va fi scăzută direct din „evidența analitică pe plătitor pe bază de borderou de scădere”, iar dacă anterior intrării în vigoare a legii Fiscul nu a emis decizia de impunere prin care să stabilească cuantumul contribuției de asigurări sociale de sănătate, acesta nu mai emite nicio decizie. De asemenea, cei care au apucat să plătească vor primi banii înapoi, însă numai pe bază de cerere, susținută de adeverință de la Casa de Asigurări. Și persoanele fizice care se încadrează în prevederile proiectului de lege și nu beneficiază de anularea, din oficiu, a contribuției de asigurări sociale de sănătate vor avea de alergat: pentru a fi amnistiați, ei trebuie să prezinte Fiscului documentul justificativ care atestă calitatea de asigurat fără plata contribuției, pe care li-l va elibera Casa Națională de Asigurări de Sănătate, respectiv casa județeană.

Se vor face periodic liste cu scutiții
Proiectul de lege mai prevede că, „în vederea încadrării în condițiile privind realizarea de venituri prevăzute la alin. (1), Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite Agenției Naționale de Administrare Fiscală lista persoanelor fizice aflate în evidența casei potrivit prevederilor art. 213 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Structura informațiilor și periodicitatea transmiterii acestora se stabilesc prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 07 Mai 2021
Euro   Euro   EUR   4.9262   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0800   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6770   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4941   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2293   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3476   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5187   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   137.3800   Scădere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Anunturi MyTEX
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeţi că se va ajunge şi la noi să se ofere bani celor care se decid să se vaccineze?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter