myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

De astăzi, miercurile şi vinerile sunt cu dezlegare la peşte

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

După ce în Săptămâna Luminată (prima de după Învierea Domnului) a fost harți în zilele de miercuri și vineri, în care s-a dat dezlegare la toate (nu s-a postit), din această săptămână, miercurea și vinerea, este „dezlegare la pește”. Această îngăduință este valabilă în toată perioada Penticostarului (cuprinsă între Învierea Domnului, care anul acesta a picat în 8 aprilie, dar în acea săptămână a fost harți, și Duminica Rusaliilor - 27 mai, anul acesta). Mai mult, în săptămâna de după Rusalii, până la Duminica Tuturor Sfinților, vor fi din nou zile de harți miercurea și vinerea, pentru că urmează Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Această precizare liturgică foarte veche a fost generalizată și introdusă în mai toate calendarele bisericești, începând din 2009. Zilele de miercuri și vineri cu harți sunt foarte puține de-a lungul anului, urmând marilor sărbători (cum a fost după Paști) sau precedând perioadele lungi de post, (cum a fost înainte de intrarea în Postul Patimilor și cum va fi la finele lunii mai, începutul lunii iunie, înainte de Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel).

„Dacă observăm cu atenție rânduiala Postului Mare, dar și modul postirii în perioada Penticostarului, vom constata că cele două rânduieli liturgice sunt reglementate în funcție de importanța covârșitoare a marelui praznic. Cele legate de Postul Mare au în vedere pregătirea specială pentru întâmpinarea cuviincioasă a Învierii Domnului, iar cele din perioada Penticostarului scot în evidență bucuria imensă care cuprinde întreaga făptură o dată cu Învierea. Asprimea Postului Mare pe de o parte, precum și „mângâierea” din perioada Penticostarului (modul mai puțin aspru al postirii și „dezlegările la pește”, miercurea și vinerea) pe de alta își găsesc rațiunea în afirmația Mântuitorului: «Iar ei au zis către El: Ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor. Iar ai Tăi mănâncă și beau. Iar Iisus a zis către ei: «Puteți, oare, să faceți pe fiii nunții să postească, cât timp Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti în acele zile». Așadar, motivul primordial în baza căruia Sfinții Părinți au rânduit „dezlegările la pește” miercurea și vinerea, în perioada Cincizecimii, adică până la Înălțarea Domnului și apoi până la Cincizecime și Duminica Tuturor Sfinților, îl reprezintă tocmai răspunsul Mântuitorului către cărturari și farisei. De altfel, cele patruzeci de zile până la Înălțare sunt ultimele zile în care Mântuitorul - Mirele Bisericii - mai este împreună cu apostolii pe pământ”, explică teologii.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 26 Mai 2023
Euro   Euro   EUR   4.9575   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.6194   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7071   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.1137   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2601   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3885   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5348   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   133.1600   Creștere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter