myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

Joi intră în vigoare o modificare a Legii pensiilor de care vor beneficia şi BRAŞOVENI

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Reducerea vârstei de pensionare va fi posibilă mult mai devreme pentru mai multe categorii de persoane care au lucrat în condiții speciale, printre care se numără însoțitorii de bord, parașutiștii profesioniști, instructorii de zbor sau lucrătorii din subteran. Așa prevede Legea nr. 221/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a apărut luni în Monitorul Oficial și care se va aplica începând de joi.

Concret, documentul stabilește reguli separate, de reducere a vârstei de pensionare, pentru anumite categorii de persoane care au lucrat în condiții speciale. Listele persoanelor cărora li se aplică aceste noi prevederi sunt prevăzute în anexele 1, 2 și 3 ale Legii pensiilor. Printre alte persoane, este vorba despre: personalul navigant pe avioanele clasice de transport public; însoțitorii de bord din aviație; parașutiștii profesioniști; instructorii de zbor; cei care au lucrat în subteran la construcții hidrotehnice de tuneluri, de galerii și de centrale electrice subterane, la exploatări din cariere prin tuneluri și galerii; cei care au făcut lucrări subterane de construcții, întreținere și reparații de tuneluri, de căi ferate, drumuri, dar și la galeriile aferente, cu adâncimi mai mari de 8m; mecanicii de la metrou; cei care au lucrat pe platforme marine; cei care au lucrat în exploatări forestiere; cei din „sectoarele calde” (turnătorii, forje etc); cei care au lucrat cu materiale radiologice şi nucleare, printre care şi personal din spitale etc.

Doar şase societăţi din judeţul Braşov

Anexa 1 conţine lista cuprinzând personalul navigant din aviația civilă ale cărui locuri de muncă se încadrează în condiții speciale, anexa 2, lista locurilor de muncă încadrate în condiții speciale, de fapt a activităților, iar anexa 3, unităţile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale. Printre acestea se află câteva (foste) societăţi din Braşov, dar numai pentru anumite activităţi, care se regăsesc în anexa 2. Cel mai frecvent este întâlnită cea de la poziţia 26: activitatea de forjare continuă la cald, manuală, cu ciocane și prese de peste 200 kg/forță, urmată de 24: activitatea din turnătoriile de fontă, oțel, neferoase sau materiale refolosibile neferoase, cu producție industrială continuă, în care se execută și operațiile de dezbatere sau de curățare a pieselor în hala de turnare. Lista este deschisă de Semifabricate Braşov (fost „pui” al Roman SA, cuprinzând „sectoarele calde”). Pentru aceleaşi activităţi plus 23: activitatea desfășurată de personalul din oțelarii este nominalizată Tractorul UTB SA. Şi IUS SA apare cu activitatea de forjare. Din Compania Naţională Romarm (industria de apărare) sunt nominalizate Carfil Braşov şi Tohan Zărneşti, cu mai multe activităţi. Pentru una dintre ele este şi SC Nitroexplosives S.A. Făgăraș - 1 (c) -  activitatea din sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi și muniții pentru următoarele operații: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor. 
Interesant este că pe lista societăţilor apar mai multe spitale din Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Galaţi, Constanţa, Roman, pentru poziţia 2: activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III și IV din centrale nuclearoelectrice, unități de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unități de fabricare a combustibilului nuclear, unități de tratare și depozitare a deșeurilor radioactive, instalații radiologice și alte instalații nucleare. Spitale din Braşov nu sunt prezente, pentru că nimeni nu a făcut demersurile necesare, din câte se pare.

Noua reducere se aplică şi celor pensionaţi din 2011 încoace

Noile reguli vor introduce o reducere unică a vârstei-standard de pensionare pentru aceste persoane care au lucrat cel puțin 25 de ani în condiții speciale - o reducere de 13 ani. În prezent, aceste categorii de persoane au parte de o reducere a vârstei-standard de pensionare cu 12 ani și șase luni pentru 25 de ani lucrați legal în condiții speciale. Pentru cei care au lucrat de la 26 de ani în sus, reducerea este de 13 ani. În plus, s-a stabilit exact că stagiul complet de cotizare este de 25 de ani în condiții speciale, dar că aceste persoane nu se pot pensiona mai devreme de vârsta de 50 de ani (femei), respectiv 52 de ani (bărbați). Din oficiu, stagiul complet de cotizare de 25 ani, stabilit prin noua lege pentru persoanele indicate mai sus, se va aplica și persoanelor care s-au pensionat deja între 1 ianuarie 2011 și 2 august 2018.
În lipsa unui stagiu complet de cotizare personalizat, stagiul complet standard este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Asta înseamnă că persoanele vizate de noua lege se pot bucura mult mai repede de reducerea vârstei-standard de pensionare. Persoanele care ating stagiul complet de cotizare (adică anii de muncă legală ceruți de Legea pensiilor pentru reducerea vârstei de pensionare) se pot pensiona mai devreme decât ar trebui, mai ales dacă au au lucrat în condiții mai dificile.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 27 Ian 2023
Euro   Euro   EUR   4.8922   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.4928   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.5612   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.8793   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2384   Stagnare
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3738   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5013   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   126.1500   Creștere
Anunturi MyTEX

Credeți că Adrian Veștea va candida pentru funcția de primar al Brașovului?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter