myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Dragobetele și în liceu, cu... Poliția

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Dragobetele zeul tinereții, veseliei și iubirii, este sărbătorit și de polițiștii brașoveni, prin activități educative destinate adolescenților.

Astfel, mâine, începând cu orele 10.00, la sediul Colegiului de Științe „Grigore Antipa” Brașov va avea loc evenimentul cu tema „Mesagerii Iubirii” la care vor participa 60 de elevi.

Ei vor participa la activități menite să le dezvolte capacitatea de a-i respecta și iubi pe cei din jur și implicit partenerul/partenera.

Reprezentanții Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, ai Fundației „Tineri pentru Tineri” – Sucursala Brașov și ai Organizației „Salvați Copiii” România - Biroul Local Brașov le vor prezenta elevilor ce înseamnă dependența emoțională și care sunt riscurile unei relații în care iubirea se transformă într-o relație de subordonare, în care unul dintre parteneri este veșnic chinuit, iar celălalt este „ocrotitor”, „pătimaș” sau „suferind”. Această relație este la un pas distanță de violența domestică - explică polițiștii.

Tinerii vor afla ce au de făcut dacă sunt prinși într-o relație de acest gen, în care se ajunge la violența verbală și apoi la cea fizică.

Acest eveniment este organizat în cadrul Proiectului de prevenire a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor „Atenție! E viața ta!”, care se desfășoară în perioada noiembrie 2018 -iunie 2019, de către Inspectoratul Județean de Poliție Brașov, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brașov și Organizația „Salvați Copiii” România - Biroul Local Brașov.

Scopul proiectului este prevenirea implicării copiilor, adolescenților şi tinerilor în activităţi infracţionale şi reducerea riscului victimal.

 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Lun, 29 Noi 2021
Euro   Euro   EUR   4.9490   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.3853   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8544   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.7366   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2474   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4429   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5304   Stagnare
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   134.3200   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Consideraţi că este necesară construirea unei parcări subterane în fața Gării Brașov?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter