myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

Cu video BRAȘOV. Încă o premieră medicală națională la Spitalul Sf. Constantin

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Așa cum și-a propus ca misiune, Spitalul Sf. Constantin din Brașov continuă să fie vârf de lance în medicina românească, fie ea în sistem de stat sau privat.

„Ca de obicei, suntem pionieri în tehnici menite să salveze vieți”, spune dr. Bogdan Moldovan, șeful secției de Chirurgie Generală a spitalului, cu o carieră impresionantă, recunoscut și apreciat la nivel european. Spitalul Sf. Constantin din Braşov a lansat ieri o nouă procedură în premieră pentru România, numită PIPAC- „Pressurized IntraPeritoneal Aerosol Chemotherapy”. Pe înțelesul tuturor, în premieră națională, o procedură specială pentru pacienții cu cancer inoperabil. Este vorba despre o chimioterapie pulverizată direct pe tumoră, procedură indicată în tratamentul cancerului abdominal extins la peritoneu. PIPAC sau chimioterapia aerosolizată intraperitoneală a fost aplicată prima dată unei paciente în vârstă de 62 de ani, care a fost operată, în urmă cu patru ani, de un cancer de colon, dar, în urmă cu doi ani, a dezvoltat o carcinomatoză peritoneală, cu metastaze ovariene. Un astfel de diagnostic înseamnă că pacienta rămâne fără opțiuni, în absența PIPAC/ Procedura este minim invazivă, durează aproximativ 30 de minute, cu pacienta în anestezie totală, timp în care toată echipa se află într-o altă sală. Asta pentru că totul se face prin aparate. „Procedura presupune introducerea a două trocare de laparoscopie, deci două incizii mici, și introducerea în abdomen a unui citostatic pulverizat, aerosolizat, care se împrăștie pe toată suprafața și permite o acțiune eficientă local, acolo unde citostaticul nu pătrunde altfel sau pătrunde slab, pentru că peritoneul ocupă o suprafață foarte mare, ca pielea, dar este slab vascularizat, astfel că acea chimioterapie clasică, intravenoasă, este mai puțin eficientă, dar procedura PIPAC se face în combinație cu aceasta”, a explicat dr. Bogdan Moldovan. Datorită acestei proceduri, în timp, pacienta poate deveni eligibilă pentru chirurgie, a subliniat medicul. „Este nevoie de minimum trei ședințe de acest gen. Procedura este minim invazivă, astfel că recuperarea este rapidă, iar pacienta poate fi externată chiar și în următoarea zi sau cel mult în 48 de ore. Tehnica a fost iniţiată în Germania începând cu anul 2010, până în prezent fiind efectuate peste 5.000 de proceduri de acest tip în peste 50 de centre din toată lumea”, a menționat medicul.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 31 Mar 2023
Euro   Euro   EUR   4.9491   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.5463   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6256   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9573   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2471   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3557   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5304   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   130.0000   Creștere
Anunturi MyTEX

Credeți că FC Brașov va promova în prima ligă la finele sezonului viitor?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter