Poze
Video
|
|
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a emis şi supus dezbaterii publice un proiect de ordin prin care propune majorarea tarifului perceput pentru călătoria cu trenul, în funcţie de distanţa parcursă. Scumpirea survine ca urmare a majorării tarifului pentru rezervarea locului, care creşte, începând cu data de 1 noiembrie, de la 4 lei la 5 lei. „Astfel, tariful tichetului de rezervare a locului a fost aprobat prin OMT nr. 1050/ 20 august 2013 pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători la valoarea de 4,00 lei / loc, la tren de rang Regio sau Interregio, clasa 1 sau clasa a 2-a, orice zonă kilometrică tarifară, având inclusă cota TVA de 24%. Prin ajustările cotei TVA de 20% începând cu data de 1 ianuarie 2016 respectiv 19% începând cu data de 1 ianuarie 2017, în prezent valoarea tarifului tichetului de rezervare loc este 3,90 lei / loc”.
Pe cale de consecinţă, în acest moment, ţinând cont de evoluţia pieței de transport feroviar, se apreciază ca necesar şi oportun ajustarea tarifului de rezervare a locului, urmând ca pentru restul tarifelor de deservire generală să se realizeze o analiză pentru noul mers al trenurilor, scrie adevărul.
![]() |
Euro | EUR | 4.8838 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.1118 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6917 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4060 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2309 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.2419 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4970 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 132.9700 |
![]() |
Comentarii