Poze
Video
|
|
Fostul ministru al Sănătății în guvernul PSD, Sorina Pintea, a anunțat, luni, că suferă de o boală gravă, autoimună, pentru care se tratează în țară, cu tratament specific, între care imunoglobuline și cortizon, scrie Mediafax.
„Viața este imprevizibilă! Imediat după instalarea mea la Ministerul Sănătății, mai exact pe data de 5 martie 2018, din cauza lipsei imunoglobulinelor, am activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. În ultima parte a mandatului am început să mă simt din ce în ce mai rău, dar am crezut că această stare se datorează oboselii. În data de 5 noiembrie 2019 am primit un diagnostic de boală gravă autoimună, urmând imediat tratamentul specific, printre care și cel cu imunoglobuline”, a scris Pintea pe Facebook.
Ministrul precizează că are încredere în sistemul medical din România și se tratează în țară, într-un spital de stat, iar în prezent boala este în remisie.
„În momentul de față boala este în remisie, efectele tratamentului cu cortizon încă sunt vizibile, dar am considerat că este de datoria mea să aduc explicații pentru dispariția din spațiul public. Vreau să știți că de acum voi fi din nou prezentă pentru că boala nu m-a ținut departe de voi, doar că am comunicat mai puțin”, a mai scris Pintea.
![]() |
Euro | EUR | 4.8831 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0924 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6478 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4065 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2309 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.2197 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4967 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 133.3300 |
![]() |
Comentarii