myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Fostul ministru Decebal Traian Remeș a murit

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeș, în vârstă de 71 de ani, a murit vineri seară a declarat pentru Mediafax Sorina Pintea, directorul Spitalului Județean Baia Mare, unde Remeș a fost internat mai mult timp.

Decebal Traian Remeş a fost ministru al Finanţelor în perioada septembrie 1998 - decembrie 2000. El a fost și ministru al Agriculturii în perioada aprilie 2007 - octombrie 2007, când a demisionat în urma acuzațiilor de luare de mită. În perioada 1992-1995, a fost vicepreşedinte, apoi preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. Membru al PNL din ianuarie 1991, în anul 2002 s-a înscris în PNŢCD. În 2003 a fost iniţiator şi vicepreşedinte al Partidului Acţiunea Populară, iar în anul 2005 a revenit în PNL. În februarie 2013, instanța supremă l-a condamnat definitiv pe Decebal Traian Remes, pentru trafic de influență, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul". În același dosar, fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureșan a fost condamnat și el tot la 3 ani de închisoare cu executare.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
0 #1 Raoke Kaka 15-02-2020 09:13
Un penal migrator mai puțin.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
deepawali

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Lun, 01 Mar 2021
Euro   Euro   EUR   4.8744   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0456   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6469   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4299   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2309   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1916   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4922   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   134.4200   Scădere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Anunturi MyTEX
Anunturi MyTEX

Ar trebui să se permită fiecărui român să aleagă vaccinul pe care il doreşte?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter