myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Superstiții și semne pentru un an bun

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

În ultima zi din an, la fel ca şi în prima zi din cel nou, la noi în ţară şi nu numai, chiar şi în era tehnologiei, oamenii practică diferite obiceiuri despre care cred că le vor purta noroc. Aflaţi din cele ce urmează ce trebuie să faceţi şi ce să nu faceţi, ca să treceţi „cu dreptul” în noul an.

Se spune că în ultima zi din an şi în prima zi din cel nou, NU este bine să facem cheltuieli sau să aruncăm ceva din casă (nici măcar gunoiul),  pentru că, o dată cu el, dăm afară şi norocul. Consumă un măr în ajunul Anului Nou şi vei avea parte de sănătate pe tot parcursul anului, ne învaţă tradiţia. În Ajun, fetele nemăritate trebuie să pună într-un vas cu apă un fir de busuioc, o ramură de măr şi un ban, noaptea visându-l pe cel cu care se vor căsători.

CASA

Pe 1 ianuarie este bine ca în case să intre „semănătorii”. Aceştia aruncă cu grâu sau cu orez în toate încăperile, pentru ca familia*gazdă să aibă parte de un an prosper. În prima zi din Noul An nu se mătură, nici nu se adună grâul sau orezul, pentru a nu atrage sărăcirea casei. Lăsaţi uşa, geamul şi dulapurile deschise în noaptea de Anul Nou. Prima zi din noul an trebuie să vă găsească în curăţenie deplină, deci e bine ca înaintea anului nou să faceţi curăţenie şi în cele mai ascunse unghere.

LUMINA

Este bine ca în seara de Anul Nou să laşi o lumină aprinsă până a doua zi, se spune că vei avea tot anul luminat. Bătrânii spun că aprinderea unei lumânări sau a unei candele sub icoana până se luminează de ziuă are rostul de a-l îndupleca pe Dumnezeu pentru a-ţi da un an uşor şi luminos.

BANII

Se spune că, la sfârşitul anului, este bine ca tot omul să aibă datoriile plătite, pentru ca în anul care urmează să nu fie nevoit să scoată mulţi bani din buzunare. În prima zi a anului nu este bine să împrumuţi bani, deoarece se spune că vei da bani tot anul. Tot în noaptea dintre ani este bine să ai bani la tine, astfel vei avea bani tot anul.

MÂNCAREA

Pentru noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece aşa cum găina scormoneşte în pământ şi-l împrăştie, tot aşa se risipesc norocul şi bunăstarea casei. În schimb, aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte ori peşte, ca să te strecori ca el printre necazuri. Şi strugurii au o semnificaţie aparte în seara de Revelion. Fiecare din cele 12 boabe de struguri consumate de Revelion semnifică prosperitatea în cele 12 luni ale anului care vor urma.

* Este bine ca majoritatea felurilor de mâncare să fie prezentate mesenilor în vase de forma rotundă, iar o parte dintre feluri să fie rotunde (torturi, tarte, rulade), pentru că această formă le aduce împliniri oamenilor.

* În noaptea Anului Nou se mănâncă şi o pâine făcută în casă, în care se pune o monedă. Cel care găseşte moneda va avea o mare realizare în anul care urmează.

* Se spune că este bine să avem la masa de sărbătoare şi un fel cu peşte, care aduce longevitate mesenilor.

* La desert, este bine să consumaţi şi fursecuri de forma „bănuţilor", care aduc prosperitate.

* Mămăliguţa sau o pâine cu mălai, mâncate împreună cu şuncă de porc, aduc, de asemenea, prosperitate în anul următor.

NU PLÂNGEŢI, NU ÎNJURAŢI, NU VĂ CERTAŢI

În noaptea dintre ani şi pe 1 ianuarie nu se plânge. Tradiţia spune că aceia care plâng în prima zi a anului vor avea un an cu evenimente triste. Cine este politicos şi manierat de Anul Nou va fi tot timpul aşa, de aceea se spune că în noaptea de Revelion trebuie evitate atât discuţiile în contradictoriu şi limbajul licenţios sau brutal, cât şi povestirile cu fantome sau morţi. În afară de faptul că nu sunt deloc plăcute, acestea atrag şi ghinionul.

OASPEŢII

Primul om care va trece pragul în prima zi din noul an va influenţa tot anul. Persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc, la fel şi prima persoană care va suna sau va bate la uşă în prima zi din noul an trebuie primită. Dacă prima persoană care va intra în casă e femeie – va fi un an prost, dacă e bărbat – va fi un an norocos. Copiii născuţi de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoşi.

PLANTE MAGICE

Pentru a asigura norocul, prosperitatea şi sănătatea, oamenii îşi împodobesc casele cu plante considerate magice, pe lângă bradul care are la români o îndelungată tradiţie, şi busuioc, mai ales cel sfinţit, fiind şi vâscul.

SPĂLATUL

Dacă faci baie în ziua de Crăciun vei fi curat tot anul, dar nu este bine să te speli în prima zi a anului nou; se mai spune că nu este bine ca între Crăciun şi Anul Nou să coşi, să tricotezi sau să speli rufe. Pe de altă parte, alte superstiţii spun că este bine să faci baie în prima zi a anului ca să fii tot anul curat şi nu trebuie să intri în noul an cu rufele nespălate. În dimineaţa de 1 ianuarie se pun bani de argint în apa cu care se spală membrii familiei.

ÎMBRĂCĂMINTEA

Este bine ca pe 1 ianuarie să purtaţi ceva nou. Culoarea cea mai aducătoare de noroc şi pe care este bine să o purtaţi în noaptea de Anul Nou este roşu. Este bine să purtaţi o haină nouă - o bluză sau o vestă care simbolizează schimbarea destinului în bine şi prosperitatea. De asemenea, purtaţi un fular sau o eşarfă de culoare roşie. Această culoare emană o energie protectoare, vă apără de deochi, de spiritele rele şi de privirile malefice. Se crede că Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să te înnoieşti din toate punctele de vedere şi să primeşti cât mai multe cadouri. De asemenea, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei.

PETRECERE ZGOMOTOASĂ

La noi, tradiţia spune că pentru a alunga spiritele rele şi a primi cum se cuvine noul an în casa ta, nu trebuie să aştepţi Revelionul în linişte, ci în zgomot şi voie bună, cu uşile larg deschise. Unii merg mai departe şi ţin în buzunar o căpăţână de usturoi, pentru ca spiritele rele să-i ocolească.De asemenea, şi clopoţeii sunaţi cu putere la miezul nopţii alungă spiritele rele.

VREMEA

Când câinii latră la lună, se anunţă ger mare; dacă iarna aceasta este grea, anul ce urmează va fi un an mănos; zăpada multă şi gerul din decembrie vestesc grâu şi bucate din belşug; zăpada multă de pe pomi vesteşte muguri puţini pe pomi în primăvară; dacă luna ianuarie va fi caldă, atunci anul ce urmează NU va fi mănos (rodnic).

DORINŢELE SE ÎMPLINESC

În noaptea Anului Nou, oamenii îşi pun în gând o dorinţă şi se roagă pentru împlinirea acesteia. Tradiţia spune că aceste dorinţe,  rostite cu credinţă la cumpăna dintre ani, când Cerurile se deschid, se împlinesc.

URĂRILE ŞI FELICITĂRILE

Pentru felicitările şi urările atât de frecvent rostite în zilele sărbătorilor există argumente etnologice conform cărora urarea directă era considerată iniţial o vrajă: transmiterea sănătăţii, prosperităţii, fericirii, anilor mulţi etc., prin puterea şi magia cuvântului. Urarea directă, dorinţă exteriorizată sub formă imperativă, se lega la omul primitiv de vorbirea care se confunda cu obiectul însuşi. De aici, credinţa nemărginită în puterea cuvântului, care, numai fiind pronunţat, e în stare să provoace apariţia obiectului sau faptului dorit.

LA CUMPĂNA ANULUI

* Noul an trebuie să te prindă cu masa plină (inclusiv farfuriile mesenilor), cu paharul umplut şi cu bani în buzunar. Doar aşa îţi va merge din plin. Paharele, farfuriile şi buzunarele goale sunt semnele unui an sărac, consideră superstiţioşii. În noaptea dintre ani, să aşezăm pe masă două pahare pline cu vin, pentru ca totul să ne meargă din plin şi totdeauna să avem şi o alternativă la problemele urgente.

 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Lun, 06 Dec 2021
Euro   Euro   EUR   4.9483   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.3786   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8051   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.7500   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2470   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4205   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5300   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   135.6200   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că preţurile la alimente vor continua să crească în perioada următoare?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter