Poze
Video
|
|
Mai multe echipe formate din polițiști locali și comisari de la Protecția Consumatorilor Brașov au desfășurat o acțiune de control, ieri, în domeniul transportului navetiștilor. Verificările au avut loc în intervalul orar 6.00 - 8.30.
„Din păcate, au fost descoperite numeroase nereguli, respectiv punerea în pericol a călătorilor prin faptul că le era permisă coborârea din autobuz în locuri neautorizate (chiar în giratorii intens circulate), număr mai mare de pasageri decât cel legal, șoferii cât și parte din călători nu purtau mască deloc sau purtau necorespunzător, autobuze cu probleme tehnice, spațiul de așteptare din autogară necorespunzător, cu scaune și bănci rupte, mizerie, temperatura nepotrivită, lipsa accesului la toalete etc.. Am constatat și probleme de informare, neoperarea unor trasee, imposibilitatea unor călători de a comunica online sau telefonic cu operatorul de transport, dar și alte aspecte importante care necesită o cercetare suplimentară”, a precizat șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu.
„Faptul că în plină pandemie șoferii nu respectă normele legale de protecție împotriva SARS-CoV-2 este un extrem de grav, deoarece, corelat cu numărul mare de călători, spațiul mic și timpul îndelungat petrecut în autobuz, poate duce la îmbolnăviri colective. Se vor aplica măsurile legale pentru abaterile constatate, amenzi ce pot ajunge până la 50.000 lei, vor fi continuate cercetările pentru celelalte aspecte și vor fi sesizate autoritățile competente să verifice neregulile care nu intră în competența noastră”, a adăugat șeful CRPC Brașov.
Pentru nepurtarea măștilor de protecție, au aplicat amenzi polițiștii locali.
„Agenții de la Biroul Rutier din cadrul Poliției Locale Brașov au verificat 55 de autobuze. Au fost aplicate 24 de sancțiuni în valoare de 4.030 lei", a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.
![]() |
Euro | EUR | 4.8745 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0209 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.5894 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4406 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2284 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.1817 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4923 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 134.9700 |
![]() |
Comentarii
Pe zi ce trece se vede tot mai clar conlucrarea, strânsa colaborare și prietenie între PNL și PSD. PNL=PSD, aceeași mizerie. A se vedea că holera galbenă are exact, dar exact aceleași apucături ca sora sa, ciuma roșie. CEL MAI BUN EXEMPLU: SPORURILE DE 30% PE CARE ȘI LE-AU DAT CEI DIN PREFECTURI!!!!